Elevii învaţă să primească dăruind

De Moş Nicolae, la Colegiul Tehnic „Danubiana” a fost lansată cea de-a şasea ediţie a Campaniei „Dăruieşti şi primeşti”, campanie iniţiată de Clubul „Impact” al Colegiului.

În cadrul campaniei, membrii clubului au confecţionat tot felul de obiecte decorative pentru sezonul sărbătorilor, pungi de cadouri, felicitări, calendare, pe care, apoi, le-au vândut. Campania s-a bucurat în fiecare an de susţinerea profesorilor şi elevilor din şcoală, care au fost primii cumpărători, banii obţinuţi fiind destinaţi cadourilor care au ajuns fie la copiii internaţi la secţia de pediatrie a spitalului romaşcan, fie la colegi de şcoală care se confruntau cu probleme grave de sănătate. „Anul acesta, am vrea ca, înaintea Crăciunului, să aducem un zâmbet pe chipul copiilor internaţi la secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Roman, cu un cadou şi, de ce nu, şi cu un colind”, a spus Aura Gârlovan, clasa a X-a, membră a Clubului Impact.


COMENTARII

WORDPRESS: 0