Prima paginăSocialEducatie

ELEVII DE LA HORIA AU DONAT FRUCTE ŞI LEGUME COPIILOR NEVOIAŞI

Dimensiune text

În cadrul „Săptămânii legumelor şi fructelor donate”, activitate propusă şcolilor nemţene de Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, elevii de la Școala Gimnazială „Carmen Sylva” Horia s-au mobilizat, adunând fructe şi legume pentru a le oferi celor aflaţi în nevoie.

horia 02Mesajul campaniei a ajuns cu uşurinţă la inimile elevilor de toate vârstele. La iniţiativa profesorului pentru învăţământul primar Tatiana Gîrbea, produsele colectate au fost donate copiilor defavorizaţi aflaţi în grija părintelui Mihăiţă Popovici, la Centrul pentru copii „Iubire şi speranţă” din Roman. Cinci reprezentanţi ai elevilor de la Horia şi trei cadre didactice au avut misiunea de a le oferi personal legumele şi fructele copiilor de la centru.

„Școala noastră nu se află la prima activitate de acest gen. În săptămâna «Școala altfel» (în luna aprilie 2015), elevii claselor a II-a şi a IV-a B le-au dăruit copiilor de la Centrul «Iubire şi speranţă» alimente, hăinuţe şi jucării. Considerăm că valori ca generozitatea, altruismul şi empatia sunt esenţiale în formarea unei personalităţi armonioase. Pentru orice copil este o lecţie importantă să vadă cu ce probleme se confruntă un alt copil pe care viaţa nu l-a răsfăţat, iar asemenea lecţii nu se învaţă numaidecât la şcoală”, a afirmat profesoara Ramona Munteanu, directorul Școlii Gimnaziale „Carmen Sylva” Horia.

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • cd 5 ani

    Frumos! exemplu bun de urmat si de catre alte scoli