Articol publicat în data de: lun, 25 Iul 2016




Elevi romaşcani premiaţi la etapa naţională a Concursului de comunicări ştiinţifice la Geografie

 

concurs national comunicari stiintifice HunedoaraÎn perioada 18 – 22 iulie, în Hunedoara s-a desfăşurat etapa naţională a Concursului de comunicări ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal, la disciplina Geografie. La etapa naţională au participat 110 elevi din 37 judeţe şi municipiul Bucureşti, iar lucrările au fost prezentate în cadrul a trei secţiuni: Geografie fizică, Geografie umană şi Geografia mediului înconjurător.

Concursul a avut două etape: prima etapă, pentru evaluarea lucrărilor depuse, iar în a doua etapă a fost făcută evaluarea prezentărilor realizate de elevi sub coordonarea profesorilor. Din judeţul Neamţ au participat patru eleve, care au obţinut un premiu şi o menţiune acordată de Ministerul Educaţiei şi trei premii speciale acordate de Societatea de Geografie din România.

La Geografie fizică, Silvia Elena Galavan, elevă în clasa a XI-a la Liceul cu Program Sportiv Roman, pregătită de profesor Irina Pătrăuceanu, a obţinut Premiul special al Societăţii de Geografie din România, cu Lucrarea „Relieful antropic din arealul municipiului Roman”.

La Geografie umană, Ștefania Lorena Nichita, elevă în clasa a XI-a la Liceul cu Program Sportiv Roman, pregătită de profesor Irina Pătrăuceanu, a obţinut menţiune acordată de Ministerul Educaţiei şi premiul special al Societăţii de Geografie din România pentru două participări la etapa naţională, cu lucrarea „Evoluţia spaţio-temporală şi amenajarea spaţiului municipiului Roman în perioada modernă şi contemporană”. La aceeaşi categorie, Mihaela Petruţ, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani, pregătită de Simona Rusu şi Liliana Gligor, a obţinut premiul al treilea acordat de Ministerul Educaţiei, cu lucrarea „Migraţia externă a populaţiei comunei Săbăoani şi consecinţele migraţiei”, iar Nicoleta Melinte, elevă în clasa a X-a la Liceul „Vasile Conta” din Tîrgu Neamţ, pregătită de profesor Gheorghe Ghiocel Nuţu, a obţinut premiul special al Societăţii de Geografie din România, cu lucrarea „Navetismul în aria de influenţă a oraşului Tîrgu Neamţ”.

„Concursul a avut ca obiective dezvoltarea capacității de comunicare, dialog, dezvoltarea spiritului de competiție și fair-play. Sincere felicitări elevilor participanţi şi profesorilor coordonatori!”, au precizat reprezentanţii ISJ Neamţ.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close