Elevi jandarmi în practică în judeţul Neamţ

Elevi jandarmi în practică în judeţul Neamţ

 

În perioada 13 iunie – 22 iulie, la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ, şapte elevi ai Școlii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni vor efectua stagiul de practică. Viitorii jandarmi sunt în anul I de studiu şi este primul stagiu de practică la care participă, de asemenea fiind şi primul contact cu munca operativă pe care jandarmii o desfăşoară.

În toată această perioadă, elevii Mihaela David, Alexandru Drăguşanu, Vasile-Robert Iftode, Vlăduţ-Elisei Motfolea, Ciprian Vîrvea, Ciprian-Ştefan Covaşă şi Alexandru-Narcis Robu vor aprofunda cunoştinţele teoretice dobândite pe parcursul primului an de studiu şi se vor pregăti în cadrul instituţiei exclusiv pe specialitatea „Ordine şi siguranţă publică”. Aceştia au fost repartizaţi în subunităţile de ordine publică din oraşele Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, urmând ca la terminarea stagiului să fie evaluaţi în funcţie de activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute.

„Elevii vor fi planificaţi în misiuni specifice unde vor fi însoţiţi şi îndrumaţi tot timpul de tutori-jandarmi cu experienţă în activitatea profesională. Din experienţa anilor trecuţi şi a generaţiilor anterioare care ne-au călcat pragul, putem afirma, încă de pe acum, că la final elevii se vor declara încântaţi şi dornici să revină în următorul stagiu de practică din iarnă”, precizează un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ.

elevi jandarmi iunie2016 1

elevi jandarmi iunie2016 2

elevi jandarmi iunie2016 3

elevi jandarmi iunie2016 4

elevi jandarmi iunie2016 5

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0