Elevi din Franţa, în vizită la centrele de plasament din judeţ

Elevi din Franţa, în vizită la centrele de plasament din judeţ

Dimensiune text

 

DGASPC vizita franta 1Săptămâna aceasta, copiii din centrele de plasament Elena Doamna Piatra Neamţ şi Ozana Tîrgu Neamţ au fost gazde pentru un grup de elevi din Franţa care au dorit să-i cunoască. Vizita a fost posibilă datorită Asociaţiei Piatra Neamţ – Roanne, o mai veche prietenă a copiilor instituţionalizaţi, care, de-a lungul timpului, le-a oferit acestora daruri, excursii sau sprijin de orice natură.

De această dată a fost vorba despre un schimb de experienţă între copii şi o modalitate de a cunoaşte serviciile sociale acordate în România. Grupul francez a fost format din 17 elevi, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, care studiază la un liceu cu profil de asistenţă socială, şi două cadre didactice. Aceştia au ajuns în România la sfârşitul săptămânii trecute, iar luni au mers în vizită la Complexul de Servicii Elena Doamna. Acolo au fost întâmpinaţi de directorii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ, Cristina Păvăluţă şi Dan Marian Lospa, care le-au explicat felul în care funcţionează instituţia, precum şi care sunt serviciile acordate beneficiarilor. După-amiază, grupul din Franţa a vizitat Școala Sanitară post-liceală Piatra Neamţ, iar marţi au mers în vizită la Tîrgu Neamţ, la CS Ozana. Copiii instituţionalizaţi s-au pregătit să fie gazde ospitaliere cu plăcinte tradiţionale moldoveneşti, prăjituri de casă şi multă veselie. Adolescenţii francezi au fost cuceriţi de bunătăţi, dar şi de farmecul copiilor din centru, vizita terminându-se cu lacrimi şi cu promisiuni ferme de a păstra legătura.

Grupul de elevi din Hexagon va mai rămâne în Neamţ până vineri, urmând să viziteze mai multe centre de medicale şi sociale. „Asociaţia Piatra Neamţ-Roanne este un partener de nădejde al copiilor din centrele de plasament, fiind frecvent alături de ei, prin tot felul de activităţi. Iată că, acum, a devenit intermediara unei relaţii de prietenie între ei şi elevii francezi, iar această interacţiune a fost benefică ambelor părţi. Ne bucurăm că tinerii francezi care se pregătesc pentru o carieră în asistenţă socială au considerat că serviciile oferite de noi pot deveni modele de bună practică”, a declarat Cristina Păvăluţă, directorul DGASPC Neamţ.

DGASPC vizita franta 2

DGASPC vizita franta 3

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0