Articol publicat în data de: vin, 07 Dec 2012

Elena Udrea: „Ușa cabinetului meu parlamentar va fi deschisă pentru romașcani așa cum și-au deschis și ei pentru mine ușa casei lor”

Întrebare: Peste câteva ore se încheie campania electorală. Cum vi s-a părut?

 

Elena Udrea: Am luptat în foarte multe campanii electorale de-a lungul timpului. Mă refer nu doar la campania electorală din 2008, atunci când am devenit deputat, dar și la campanii pentru colegii mei sau pentru președinte. Romașcanii sunt oameni deosebiți, calzi și cu inima deschisă, care mereu au avut deschisă ușa casei lor pentru mine. De aceea, și ușa cabinetului meu va fi deschisă pentru romașcani, așa cum și ei și-au deschis pentru mine ușa casei lor. Mereu au discutat cu mine cu sinceritate, mi-au spus lucrurile verde-n față și pentru asta nu ai cum să nu-i apreciezi. De fiecare dată mi-au demonstrat că nu se lasă manipulați de ceea ce văd la televizor și au mintea deschisă. Am avut posibilitatea de a discuta cu ei, de a vedea care le sunt problemele și cum îi pot ajuta. Aș fi vrut să cunosc și mai mulți romașcani, dar sunt sigură că voi putea să fac acest lucru în următorii ani, în primul meu mandat de deputat de Roman. În plus, am avut posibilitatea de a merge cot la cot în această campanie cu primarul Leoreanu, care este foarte iubit și respectat de romașcani și care s-a dovedit a fi un partener adevărat în identificarea și rezolvarea problemelor acestora. Sunt convinsă că parteneriatul Udrea – Leoreanu, care durează de trei ani și jumătate cel puțin, de pe vremea când eram ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, va dăinui și în următorul meu mandat de deputat de Roman și, împreună, vom continua să facem lucruri bune pentru romașcani.

 

Întrebare: Care a fost cel mai emoționant moment în campania electorală?

 

Elena Udrea: Cu siguranță, sfințirea crucii Sfântului Nicolae de pe Dealul Muncelului. Este un proiect foarte drag mie, pentru că era o dorință a locuitorilor din comuna Ion Creangă de 10 ani de zile. E mare lucru că am putut să finalizez, cu susținerea domnului primar Prichici, acest proiect, într-un timp foarte scurt. A fost o promisiune pe care am făcut-o locuitorilor din comuna Ion Creangă și pe care am îndeplinit-o, iar crucea poate deveni un simbol nu doar al comunei, ci al întregului Roman. Până la urmă, este vorba despre o cruce înaltă de 25 de metri, prima din Moldova și a doua din România. Este luminată noaptea, oamenii îmi spun că seara, în întuneric, pare că vine de undeva din ceruri. În al doilea rând, este un proiect foarte drag mie, pentru că poartă hramul Sfântului Nicolae, în memoria tatălui meu, pe care îl chema Nicolae.

 

Întrebare: Care sunt prioritățile mandatului dumneavoastră de deputat, după data de 9 decembrie, pentru tineri?

 

Elena Udrea: Din ce am discutat cu oamenii, dar și împreună cu domnul primar Leoreanu, cred că am stabilit foarte bine care sunt problemele romașcanilor și, mai ales, cum îi putem ajuta. Am stabilit o serie de obiective viabile, pe care ne propunem să le îndeplinim cât mai repede, în tot acest timp. Pentru tineri, obiectivul principal este acela de  a crea 1.000 de locuri de muncă, pentru ca aceștia să nu mai plece din Roman. Astfel, aceștia nu vor mai pleca din oraș, sau chiar din țară, în căutarea unui loc de muncă și vor avea un motiv în plus de a rămâne în Roman. În plus, din discuțiile pe care le-am avut, tinerii își doresc crearea unui centru cultural multi-funcțional cu cinematograf și bibliotecă. O nouă bibliotecă este utilă nu doar copiiilor și tinerilor, dar și pensionarilor pentru care lectura este o modalitate de petrecere a timpului liber. Doar prin fonduri de la bugetul local, efortul financiar este prea mare pentru a fi susținut și, de aceea, atragerea de fonduri guvernamentale sau europene este esențială. Tot pentru tineri, ne-am propus să construim 400 de locuințe pentru tineri în parteneriat public – privat. În această vară au fost inaugurate 160 de locuințe ANL, destinate tinerilor și finanțate prin fonduri ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, în timpul mandatului meu de ministru. De aceea, ne-am propus un obiectiv fezabil și care să vină în întâmpinarea uneia dintre dorințele principale ale tinerilor romașcani: aceea de a avea propria casă.

 

Întrebare: Pentru persoanele mai vârstă care sunt prioritățile dumneavoastră?

 

Elena Udrea: Ne-am propus să mărim pensiile. Primul pas va fi indexarea pensiilor cu rata inflației. Grija pentru persoanele în vârstă este una dintre cele mai importante preocupări ale echipei Udrea – Leoreanu. De aceea, mărirea veniturilor pensionarilor este unul dintre obiectivele mele principale. Primul pas va fi indexarea pensiilor cu rata inflației. Măsura este absolut necesară mai ales după evenimentele politice din această vară, ce au creat instabilitate economică și au dus la creșterea galopantă a inflației. O să vă spun un lucru pe care, din păcate, nu mulți îl cunosc și presa refuză să îl rețină: eu nu am fost de acord cu micșorarea veniturilor pensionarilor. Dar, apoi, nu am avut de ales și decizia a fost luată. De aceea, mi-am luat această obligație personală: trebuie neapărat, în scurt timp de la instalarea noului Parlament, să mărim pensiile. În plus, legat de activitatea parlamentară, voi propune Legea Udrea – Legea de stimulare a angajării persoanelor de peste 45 de ani. Problema șomajului este cu atât mai dramatică la nivelul persoanelor de peste 45 de ani, care își găsesc mult mai greu un loc de muncă. De aceea, obiectivul legii va fi acela de a stimula angajarea celor care au trecut peste vârsta de 45 de ani.

 

Întrebare: Cum v-ați acomodat în noua dumneavoastră casă?

 

Elena Udrea: Mă simt foarte bine în apartamentul meu de pe strada Cuza Vodă. Este un apartament cu trei camere pe care mi l-am decorat singură, cu ajutorul mamei mele și al cumnatei mele. Am fost foarte ocupată în întâlnirile cu romașcanii pe care le-am avut în toate cartierele din Roman și în comuna Ion Creangă, ajung acasă doar să dorm și plec dimineața devreme. Noroc că stau cu mama și are cine să-mi mai facă o mâncare gătită. E un bloc liniștit și mă simt foarte bine. Am văzut ceva apartamente până să îl aleg pe acesta, dar am luat decizia potrivită. De altfel, mă simt bine între oamenii pe care doresc să îi reprezint în Parlament și Romanul va fi, mulți ani de acum înainte, casa mea. Le sunt extrem de recunoscătoare celor care mă consideră deja membru al marii familii romașcane.

 

Știrea are 46 comentarii
Lasă un comentariu mai jos
  1. Alegătorul spune:

    Să vă duceți de unde ați venit ! Plecați cât mai departe de orașul nostru drag !

    • Denis Olaru spune:

      Inseamna ca tu urasti pe cei care muncesc, stimulezi nemunca si minciuna, apreciezi mafia USL , va place saracia si faptul ca ei fura fara rusine de 7 luni. Iata dragul meu ce spunea dl Chelaru intr-un exces de sinceritate despre USL, citez:

      „«Putem face acest lucru(n.red. mărirea pensiile) în două moduri : dezvoltând economia şi furând mai puţin sau deloc. Dar deloc o să ziceţi : domne, este imposibil !», a mai spus Chelaru.

      Masa electorală a fost organizată pe data de 29 noiembrie 2012, la restaurantul Casa Chianti din Roman, fiind invitaţi simpatizanţi ai PSD. Conform legii, acest tip de evenimente sunt interzise, fiind considerate mită electorală. Ioan Chelaru încearcă să-i convingă pe cei prezenţi să voteze şi să îi determine pe cunoscuţii lor, rude şi prieteni să voteze USL.

      Chelaru, îngrijorat : «Imaginaţi-vă că nu iese colegul meu, Liviu Brătescu, cum mă duc eu la Victor Ponta să îi spun?» ”

      Ei, ce zici stimabile, iti place? Gura pacatosului adevar graieste si atunci, cum va permiteti sa atacati un politician corect care a schimbat Romanul in 3 ani si ceilati de 7 luni fura pe rupte?! Stiti ca in ianuarie nu vor fi bani de salarii si pensii? Munteanu a spus voalat, aseara la rtv.!! Asa ca votati prosteste, nimeni nu va tine! Va urez saracie usoara!

      • dan ardeleanu' spune:

        denis(a), vei avea nevoie de sapun, sa il poti folosi in 2 moduri : la funie sau la scapat pe jos la mititica…

  2. tanasa spune:

    Constat ca in toate discutiile este implicat si primarul cu toate ca fiecare are competente diferite : deputatul initiaza si voteaza legi iar primarul se ocupa de administratia locala. Se uita insa un lucru esential si anume ca toate aceste obiective propuse vor trebui realizate nu din pozitia celui aflat la putere ca si pana acum,ci a celui aflat in opozitie. Apoi, cei ce vor veni la putere o vor urmari anume pe doamna Udrea ca sa-i bage bete in roate ca sa-si plateasca niste polite… In aceste conditii mai pot spera romascanii in realizarea unor promisiuni? Pacat ca domnul primar s-a implicat in acest caz pana la identificarea sa insasi ca parlamentar, ar fii trebuit sa se limiteze la ceea ce este, cea de primar asa cum a fost ales.

  3. cristina spune:

    udrea va pierde aceste alegeri pentru ca „prinalty” sa postat langa inima lenutei….. mai ai incredere in acesti oameni…. udrea a rupt „drumul” politic a tanarului Marius Niculai! un tanar de perspectiva pentru orasul nostru!… primarul nostru leoreanu,…. dupa ce a fost ajutat cu varf si indesat, de Marius Neculai, acum ia intors spatele…. vom vedea atunci cand udrea va pierde la aceste alegeri cum se va descurca „edilul” romanului… opinia mea.

    • Roman Voda spune:

      Iar ai aparut ? Auzisem ca esti deja in Norvegia la munca, mami !!! Aaa, scrii de-acolo…ia te uita, au si aia Internet si ce ti-ai zis tu, amore mio : ia sa-i mai injur pe aia cu Udrea ca asa am invatat la muma acasa !
      Ti-e drag Neculai, scuze, Mariusica ? Da’ nu e cam tinerel pentru mataluta ? Sau vrei sa corupi minori ? Sa-ti fie pe la nas, pai se poate ? Eh, insfarsit, asta e ” opinia ta „, dar a mea este ca zace in tine o prostie ce rar mi-a fost sa vad pe net ! Tu chiar nu realizezi ca esti total pe-afara cu scrierea in limba romana ? Mai rau ca saracul Vanghelie de la Bucuresti ?!
      Si, ia spune-mi mai femeie, ce ” fapte de arme ” a facut pe drumul lui politic acest Neculai pe care-l ridici in slavi ? Sa nu-mi spui ce ar fi putut face ci ce a facut timp de 4 ani de deputatie ?! Tot eu iti raspund : NIMIC, femeie, NIMIC !!! Si-l doreai inca 4 ani tot pentru NIMIC ? Ptiu !
      Ne vedem duminica la vot pentru a pune stampila pe buletinul de vot in dreptul lui UDREA, singura care merita sa castige !!!

  4. Roman Voda spune:

    Au mai ramas mai putin de 24 de ore pana la incheierea campaniei electorale, timp de reflectie pentru tot romanul asaltat de mii de stiri prin mass-media si prin prezenta in mijlocul lor a celor ce spera sa ajunga in Parlamentul Romaniei…
    Ati remarcat, probabil, cat de mediatizata a fost Elena Udrea in ambele sensuri : si pozitiv si negativ, dar ati mai remarcat si faptul ca dansa si-a vazut linistita de campania proprie, marsand pe realizarile sale in Roman, chiar daca era atacata de niste frustrati si misogini dereglati psiho-fizic…
    Totul a culminat cu inaltarea unei sfinte cruci pe dealul Muncelului, dorinta veche a oamenilor locului si implinita in anul de gratie 2012…acolo se va construi si o mica biserica dar mare pentru sufletul oamenilor care ii vor claca pragul, iar Udrea cu siguranta se va implica si cu aceasta ocazie…
    Inversunati, adversarii vor claca neputinciosi in fata acestei femei deosebite, si vor ceda intr-un final aratandu-si respectul fata de ea si valoarea sa politica si umana…
    Poimaine trebuie sa mergem la vot si s-o alegem pe Elena Udrea deputat de Roman ! Victorie, speranta in mai bine, traiasca Romania !!!

    • dan ardeleanu' spune:

      ciocoflendere, au mai ramas cateva ore pana udrea isi va face bagajele, iar spre Roman vor curge rauri-rauri de felicitari din intreaga tara pentru ca au dat dovada de intelepciune si i-au servit coliva udrei!!!

  5. ion spune:

    Cu ocazia sarbatorii ALEGERILOR le doresc romascanilor multa sanatate POLITICA!

  6. Ics spune:

    Unor oameni chiar le lipseste simtul ridicolului. Aici ma refer la Elena Udrea.
    Plecand de la „mi-am propus marirea pensiilor” – cand tot poporul stie cum ne-a ars la buzunare atunci cand a avut puterea; si pana la locuitul in apartament – cand toata lumea stie ca sta la Hotel pentru ca se teme sa stea in apartamentul de peste drum de casa primarului.
    Cat despre celebra cruce (mai nou vad ca s-a facut una si peste drum de sediul de campanie e doamnei) asta e „tichia de margaritar”…..

    Acu` nu ca l-as sustine, dar pana si „oierul” Becali – asa, cu lipsa lui de cultura si bune maniere – e mai simtit decat doamna Udrea. In fond el si-a cheltuit banii pentru a oferi unor oameni niste case, mult mai utile decat o cruce „din fier cu luminite”.
    Elena Udrea l-a imitat pe Becali, bazandu-se pe faptul ca religia e un instrument eficient de control al maselor(si implicit al voturilor); diferenta e ca Becali a facut biserici si case pentru ca el chiar crede, si ca instrument electoral.

    • eugen m spune:

      ………. Case in care nu locuieste nci un „sinistrat”( vezi reportajele televiziunilor ) Au vandut pana si tamplaria ….

  7. Cornel spune:

    Udrea va castiga fara nici un fel de problema alegerile de duminica din colegiul ei, ba mai mult il va spulbera pe Bratescu si va avea un procentaj dublu fata de cat va obtine acesta… Romascanii au vazut adevarata fata a istoricului Bratescu, au vazut ca este o apa si un pamant si ca nu este demn sa-i reprezinte in parlamentul Romaniei..

    • un cetățean spune:

      Lăsați intoxicările portocalii ! Toată lumea a aflat de disperarea din tabăra doamnei Nuți și a agentului ei electoral, domnul Leoreanu .
      Am iarăși o nedumerire : domnul Leoreanu s-a comportat de parcă ar fi numai primarul romașcanilor din PDL . În această perioadă electorală , pare că a lucrat numai pentru campania electorală a stimatei doamne, nu în administrația locală a tuturor romașcanilor ! Ceilalți romașcani ( din alte partide sau apolitici )nu facem parte și noi din marea familie romașcană ?

  8. Simona spune:

    Relatia dintre Udrea si noi romascanii a fost una calda si deschisa pe toata durata campaniei electorale si va fi la fel si dupa ziua de duminica.. Este normal sa existe o reprocitate intre noi si ea, iar colaborarile noastre sper sa continue pentru ca ne dorim tot ce este mai bun pentru Roman, iar asta se va intampla doar cu Udrea reprezentandu-ne in parlamentul Romaniei…

  9. don pedro spune:

    Mai leanto de Buzau,tu te auzi ce tot spui sau crezi macar ceva din ce tot promiti!!
    Cum tu le-ai facut pe toate in Roman ,deci nu mai ai nimic de facut in continuare si vei sta bine mersi 4 ani in Parlament la barfa cu alte colege ARDeiate.
    Citeste si raportul d-lui dep.Marius si dupa care nu stiu daca mai poti intra in biserica de atatea minciuni spuse!!
    Romascani, veniti la vot
    Sa ii ARDem peste bot,
    Romania sa se mire
    C-am votat cu noi ,
    Nu cu una din Plescoi!

  10. Denis Olaru spune:

    Toti spun ca a fost campanie anosta cum n-a mai fost niciodata. Toti s-au ferit de electorat si au incercat sa se ascunda dupa atacuri. Niciun candidat nu prea a avut cu ce veni in fata alegatorilor deoarece n-au facut nimic pentru colegiile unde s-au dus sa cerseasca votul. Cu o singura exceptie, Elena Udrea. Este singura care a avut o campanie adevarata.
    1. In primul rand ea a mers in colegiul 4 Roman cu foarte multe realizari, cu multe proiecte, cu multi bani pe care i-a investit in Roman si zonele limitrofe. Udrea si-a prezentat munca in fata oamenilor, le-a aratat tot ce a facut pentru ei in 3 ani de zile, in conditiile in care zona a fost domintata de P S D 22 de ani si n-au facut nimic niciodata acolo. Udrea n-a mers sa cerseasca voturi si nici sa minta sau sa promita, asa cum au facut contracandidatii ei. Elenei Udrea faptele ii vor aduce voturi.
    2. Al doilea aspect al campaniei Udrea. Ea, o femeie politician si singura cu adevarat puternica, a avut de infruntat toata mafia U S L care a venit la Roman sa o intimideze. Rezultatul lor a fost ZERO. Romascanii nu i-au bagat in seama.
    Vazand Felix ca nu a mers treaba cu baronii si capii mafiei, condusi de Ponta, a trinis pe cei mai hidosi si libidinosi aruncatori de laturi de la Haznaua 3: Ciuvica, Nistorescu si nesimtitul Mirecea Diaconu, trei penali dovediti, dar… inca un esec. Romascanii i-au tratat cu dispret, plecand si astia, cu coada intre picioare.
    Toate acestea ne dovedesc urmatoarele: Udrea este recunoscuta pana si de U S L dar si de Voiculescu si slugile, ca a fi cel mai redutabil politician si imposibil de invins. Stiti de ce? Pentru ca a fost un ministru corect, competent si realmente a facut treaba… peste 6000 de proiecte in toata tara, record de fonduri europene, proiecte grandioase, investitii pe termen lung, locuri de munca….Udrea n-a incalcat legea, a respectat normele europene in privinta fondurilor europene si oricat i s-a cautat, NIMIC nu s-a gasit in neregula. Asta a deranjat si deranjeaza, asata ii scoate din minti pe rivali si dusmani.
    Dar, ei raman cu URA si Udrea cu FAIMA de politician puternic si competent. Restul este neimportant ce vor mai zice Haznalele sau Ponta, ca vor mai zice…. Sunt doar vorbe spuse din cauza frustrarilor si faptului ca nu pot sa invinga o femeie. O haita asa mare de barbati, in cazul in care sunt barbati au pierdut de fiecare data in fata Elenei Udrea! S-a nascut sa fie o castigatoare! Votez Udrea!

    • un cetățean spune:

      Denis Olaru ( care săpămâna trecută era Denisa Olaru ) cred că este de fapt chiar doamna Udrea care a ajuns să își scrie singură osanalele .Asta e părera mea, deoarece modul de exprimare seamănă foarte mult cu cel de pe blogul stimatei candidate . Penibil ! Vorbește de,, proiecte grandioase ,,. Au fost proiecte foarte costisitoare, dar multe INUTILE , care nu au îmbogățit decât clica portocalie ,atât, în timp ce viața românilor nu a fost îmbunătățită cu nimc și a devenit tot mai grea ! Chiar nu înțelege doamna Udrea că demnitatea oamenilor simpli nu se cumpără cu mese, căciuli, mănuși, fulare , cruci colosale de fier ?

      • Denis Olaru spune:

        Denis sau Denisa, familia si prietenii imi spun in ambele feluri. Chiar ti-a fost asa de greu sa deduci? Daca tu crezi ca Elena Udrea are timp sa stea pe net, atunci te suspectez de prostie crasa. Nu tine tu socotala ministresei, mai degraba ar trebui sa te pregatesti sufleteste pentru viitorul glorios care te asteapta cu mafia USL la guvernare. Am auzit ca va curge lapte si miere la robinete…de fapt a promis asta din luna mai, dar, cica Ponta a uita.!! Na belea, pe langa faptul ca este mincinos, mai este si uituc, ptiuuu drace…….Saracie usoara tovarasi!

        • dan ardeleanu' spune:

          puscarie placuta pentru voi!!!

        • un cetățean spune:

          Mai am totuși o nedumerire : Să faci o cruce la o suma așa de mare în plină campanie electorală , într-un sat, nu este o formă de mită electorală mascată ? (nu mai dai pungi la tot satul ,dar le faci la toți o cruce !)Doamna Udrea dacă cunoștea așa de bine zona Roman, unde se laudă că a mai venit de multe ori și știa ce nevoie au de o cruce acei săteni ,de ce nu a facut-o anul trecut ( de exemplu ), când nu era campanie electorală?

    • eugen m spune:

      Votez UDREA..Este spaima „anteneistilor condusi de motanul FELIX.
      Apropo: de ce nu spuneti nimic si despre acesta ( colaborarea lui cu securitatea,obsesia pentru demiterea presedintelui Basescu,fuga de raspundere penala – vezi cazul cu „demisia”din senat pentru a nu fi judecat de ICCJ,in dosarul I.C.A. SI SI mai nou CANDIDEAZA din nou pentru un post de senator ….. Fratilor ! va dati seama cine va fi din nou in PARLAMENTUL Romaniei ??!!.
      Votati cu cine va dicteaza CONSTIINTA,,…. dar sa nu va plangeti dupa aceasta.
      Votare usoara si in cunostinta de cauza.
      Cu respect pentru toti cititorii.
      Eugen m. Mdg.

  11. un hemoroid spune:

    ma mananca in partile dorsale sa-i pun si eu o intrebare lu’ doamna: stimata doamna, cand Doamne iarta-ma ati investit in Roman 1000 (o mie) de miliarde de lei vechi? aseara, imediat dupa playback-ul lui irina logout asa ati declarat. este o intrebare de bun simt, pentru ca wikipedia spune ca in 1991 PIB-ul nostru era de 2000 ( doua mii) de miliarde. parca nu erau oamenii chiar atat de beti aseara incat sa puna botul. sau ne credeti niste tarani prosti?

  12. Ion Aprobatu spune:

    Votati cu doamna Udrea!

  13. Grigore spune:

    Romascanii au ocazia sa fie reprezentati de un politician serios, harnic in persoana Elenei Udrea! Ne-a demonstrat pana acum in cei 3 ani si jumate cand a initiat proiecte ca bazinul de inot, sala de sport a colegiului tehnic sau reabilitarea pasajului pietonal. Orasul s-a dezvoltat simtitor, s-au creat locuri de munca si incet incet a inceput sa devina un interes pentru investitori!! Trebuie sa mergem in continuare alaturi de ea pentru a sustine trendul ascendent pe care l-a inregistrat Romanul la capitolul infrastructura!

  14. dan ardeleanu' spune:

    A sosit ziua dreptatii
    Ziua sfant-a libertatii
    Tot Romanul veseleste
    Si pe udrea o goneste!

    adaptare dupa Versuri de la: http://www.versuri.ro/

  15. un cetățean spune:

    Și când va fi deschisă ușa de parlamentar ? Între două shoppinguri la ținute și poșete ultralux ,din străinătate ?

    • Denis Olaru spune:

      Dragi postaci nu va mai preocupati de ograda altuia, as zice sa va pregatiti de o viata plina de belsug si buna stare in casele voastre…asa a promis Ponta in luna mai! Aaaa si inca ceva, pe langa faptulca este mincinos mai este si uituc! In ln loc sa faca ce-a promis inluna mai a facut exact pedos, ptiuuuu drace ce bait bun e Ponta asta! Wow ce bine ca ramaneti cu el! Saracie usoara dragilor!!!!!!
      P.s. V-am mai spus sa nu puneti sfarsitul la incpeut, dar voi nimic!! Si daca nu va convine Udrea mergeti fratilor la taica Bratesscu si ridicati-i osanale, lasati-ne pe noi …oricum sutem INVINGATORI!

      • Denis Olaru spune:

        Repostez cu erata …graba…..
        Dragi postaci nu va mai preocupati de ograda altuia, as zice sa va pregatiti de o viata plina de belsug si buna stare in casele voastre…asa a promis Ponta in luna mai! Aaaa si inca ceva, pe langa faptul ca este mincinos, mai este si uituc! In loc sa faca ce-a promis in luna mai, a facut exact pe dos, ptiuuuu drace ce baiat bun e Ponta asta! Wow ce bine ca ramaneti cu el! Saracie usoara dragilor!!!!!!
        P.s. V-am mai spus sa nu puneti sfarsitul la inceput, dar voi nimic!! Udrea a demonstrat ca este cel mai competent politician, oricat v-ati pune voi de-a curmezisul, tot degeaba, ea asa este cum zicem noi cei care analizam faptele nu vorbele desarte. Si daca nu va convine Udrea mergeti fratilor la taica Bratescu si ridicati-i osanale, lasati-ne pe noi …oricum sutem INVINGATORI!

        • hemoroidul spune:

          alooo tantiiii! cum e treaba cu miile de miliarde?

        • dan ardeleanu' spune:

          nu te mai scuza, si asa va vor cere banii inapoi ca ati postat degeaba si udrea tot cu 10% din votUri se procipseste. serios, te ostenesti degeaba, mai bine cauta alte publicatii unde sa postezi de aici incolo.
          LA ROMAN NU V-A MERS!!!

      • un cetățean spune:

        Văd că ne urați obsesiv ,,, sărăcie ușoară” ( altă ironie care s-ar putea să vă ,, ardă ,, ) , dar până acum ,cum au dus-o oamenii ,în 8 ani de , cu atât de multe proiecte și investiții ? Nu ar fi trebui ca oamenii să trăiască mai bine , după aceste minunate investiții cu care vă lăudați ? Alții , nu ne- au făcut urarea ,, Să trăiți bine ? ,, Și care este rezultatul ?
        Nouă moldovenilor , dacă ați observat, nu prea ne place să scriem osanale ! Cu astea sunt obișnuiți probabil, cei din capitală, de unde postați si dumneavoastră cred …

  16. Croitoru Constantin spune:

    Ce usa deschisa…in cazul obtinerii mandatului Udrea nu o sa isi mai miste fundul spre Roman. O sa traga sforile de la Bucuresti, ce si cum sa se fure.
    Asta e unul din motivele pentru care trebuie votat Liviu Bratescu, romascan preocupat de problemele noastre…

  17. Harakiri spune:

    Denis(a) Olaru= Elena Udrea

    • Denis Olaru spune:

      Ma simt ONORATA!
      Desi esti saracu’ dus, avand o astfel de idee stupida!! De parca Udrea ar avea timp sa stea pe net!! Doamne ce stupizenie ai spus…totusi cum spuneam ma simt ONORATA sa se creada asta.

  18. cristina spune:

    DISPERAREA LUI udrea, PENTRU UN MANDAT DE deputat, A FACUT-O SA INVESTEASCA SUME MARI DE BANI LA ROMAN SI IN COMUNA ION CREANGA!!!.. CU ACESTE GESTURI „gratuite, binevole,…. mai de graba din interes personal a facut-o pentru a ne pacali, pentru a ne smulge votul si, pentru a ne ascunde trecutul ei murdar unde este implicata „vezi presa” in fraude pe bani publici si europeni…..” SI MAI VREA… SA SCAPE… CU ACEASTA DE A SCAPA DE JUSTITIE…. Romascani, mergeti la VOT, „VOTATI USL!” Votati pentru senat pe Ioan Chelaru! Votati pentru functia de deputat Liviu Bratescu! Acesti domni sunt cinstiti, corecti, devotati,… „ROMASCANI!!!”

    • Denis Olaru spune:

      Cristino, copacel ca faci poc la inima Hoooooo lelito ca Udrea castiga,dar atentie !! sa nu intri in fibrilatii duminica seara!! Usurel , i-a o bulina de calmare si du-te la somn!!! Hai, copacel nu te stropsi prea tare ca sa nu cazi in cap!!!! Ufrea castiga fata, pe merit, pe munca si competenta, ai inteles?
      Cum sa votezi niste nulitati, niste fanfaroni, niste anonimi, mai tanti??? Cum sa votezi prostia crasa a celor 2 tovarasi? Valeu da’ ce standarde aveti voi astia care sunteti aparati de betivi, boschetari, inculti, hoti, senili, violatori…cam asta este zona voastra, aici va regasiti!!! Voi va deconspirati , eu doar constat. Udrea castiga!!! Sa-ti intre bine in cap! Da? Repeta-ti toata ziua: Udrea castiga, Udrea castiga….si asa vei accepta adevarul. Ne auzim duminica seara…VOTATI UDREA, votati competenta si faptele concrete!

      • un cetățean spune:

        Pentru Denis : așa vorbiți despre votanții din zona Roman -,,betivi, boschetari, inculti, hoti, senili, violatori…cam asta este zona voastra ,, ,

        Jicniri, jicniri la adresa votanților ! După ce i-ați sărăcit, acum îi și jicniți ! Vedeți că romașcanii nu uită prea ușor jicnirile și atitudinea arogantă !

  19. ion spune:

    Politicienii ne vand zilnic iluzii… Este painea pe care ne-o ofera pentru a impiedeca sa vedem cat de amarata este viata noastra in momentul de fata.

  20. dan ardeleanu' spune:

    Punem pariu ca dimineata zilei de luni nu o va gasi pe udrea in roman? nici macar demnitatea sa isi recunoasca infrangera nu o va avea…o sa il lase pe leureanu sa latre ceva de fraudare, de naivitatea romascanilor, etc.etc.
    nu m-as mira ca anul nou sa o gaseasca departe de tara, si nu la o vacanta de sarbatori ma refer…

  21. don pedro spune:

    1. Primarul Leorenu nu a depus proiectul la MDRT şi nu a rugat-o pe Elena Udrea să îl sprijine, pentru simplul motiv că lucrările – fundaţiile – au început prin 2003 sau 2004. Iată ce apărea în presa locală în 2011: „La Colegiul Tehnic «Miron Costin» va fi dată în curînd în folosinţă cea mai modernă sală de sport din oraş, destinată elevilor. Deşi lucrările la fundaţia clădirii au fost începute încă din perioada 2003 – 2004, lucrările au fost sistate timp de cîţiva ani, din cauza lipsei fondurilor”. La vremea respectivă Elena Udrea nu „exista”.2. Repornirea proiectului nu se datorează Elenei Udrea. Ce ne spune un document oficial al MDRT.

    Nr. anunţ 84524/14.08.2009

    Adaptarea proiectului pilot la condiţiile specifice amplasamentului şi execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţii bazin de înot didactic – localitatea Roman, b-dul Roman Muşat nr. 82, judeţul Neamţ.

    Nr. anunţ 89115/22.10.2009

    Adaptarea proiectului pilot la condiţiile specifice amplasamentului şi execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţii – Sală de sport şcolară cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 locuri pentru spectatori – Localitatea Roman, Colegiul Tehnic Miron Costin, str. Stefan cel Mare nr. 268, judeţul Neamţ.

    În 2009, ministru al MDRL era Vasile Blaga, iar Elena Udrea era ministru al Turismului. Abia în 23.12.2009 s-a înfiinţat MDRT, iar Elena Udrea a preluat portofoliul. Deci procedurile în ceea ce priveşte sala de sport erau deja demarate. Concluzia: Elena Udrea nu a „decis” nimic, ea a preluat ce a început predecesorul ei, aşa cum şi acesta a preluat ce a găsit de la ministrul Borbely Laszlo din guvernul Tăriceanu II. După cum se vede, situaţia este similară şi în ceea ce priveşte bazinul de înot didactic, o altă „ctitorie” asumată de Elena Udrea. Iar în ceea ce priveşte faptul că miniştrii anteriori nu au făcut nimic pentru Roman, documentele spun totul. Mai mult, în Roman, la începutul deceniului trecut s-a mai construit o sală de sport, mult mai apropiată de ce se cere pentru organizarea de competiţii locale şi mai mare decât cea actuală şi tot prin CNI. Or, iarăşi trebuie să o spunem, NU Elena Udrea a semnat pentru construirea primei săli, pentru simplul motiv că nu exista. Recunoaştem, nu deţinem informaţia cărui ministru (fie CDR, fie PSD) i-a aparţinut semnătura.

    Polivalenta care nu este polivalentă

  22. Fanfan la tulipe spune:

    Eu tot votez din ’90 si cred ca pot face o caracterizare a evolutiei campaniilor electorale…Intr-adevar, astazi cutitele sunt mai ascutite dar nu taie chiar bine…
    Daca ar fi sa ma refer la taberele principale aflate in ” lupta „, USL este alianta care a avut cel mai sarac, aproape repetent repertoriu de campanie…ei s-au axat pe doua chestiuni principale care in mintea lor ingusta erau de o importanta capitala : Traian Basescu si Elena Udrea…1- presedintele nu participa la aceste alegeri, dar a fost atacat murdar, fara sens si noima, iar acesta, cum bine il cunoastem, le-a raspuns pe masura : cine ar fi tacut in locul sau ? rabdarea are totusi niste limite…2-ARD a avut de data asta o campanie facuta intr-o liniste ingrijoratoare, facuta intr-un cu totul alt stil decat eram obisnuiti, discret si fara atacuri mizere catre tabara adversa…din toata multimea de candidati Elena Udrea a iesit in evidenta prin profesionalism si eleganta actiunilor…domnia sa s-a bazat aratand si demonstrand cetetenilor din Roman propriile realizari, spre deosebire de principalul contracandidat, un profesoras care si-a luat doctoratul exact ca V.V. Ponta, prin frauda, copiind din arhive…
    Udrea a atins apogeul actiunilor sale odata cu Implicarea crestineasca in ridicarea unui simbol religios, crucea de pe dealul Muncelului, despre care am convingerea ca va deveni un adevarat reper in zona, prilej de pelerinaje…
    Adversarul a avut mai multi sustinatori : un dottore, un drogat care doarme mereu, un biet tata batran si fonf, un stegar boschetar, plin de paduchi si niste jurnalisti vanduti de la Haznaua 3…
    Maine votam UDREA ! Traiasca Romania fara neocomunisti si tradatori de neam !

    • un cetățean spune:

      ,,domnia sa s-a bazat aratand si demonstrand cetetenilor din Roman propriile realizari,,
      Care propriile realizări ? Că a semnat din postul de ministru, pentru finanțarea unor proiecte muncite de echipa locală romașcană ? Grea muncă ….
      La capitolul ,,propriile realizări,, am găsit următoarele
      – un logo pentru turism luat la o sumă fabuloasă de ministerul condus de fosta ministresă
      și care nu a ajutat cu mai nimic turismul românesc ;
      – niște proiecte foarte costisitoare , dar inutile și care nu au adus nimic bun pentru viața românilor !
      Și eu am o observație : am văzut că cei din PDL au avut o campanie mult mai costisitoare ( mese, cruce colosală, afișe mai multe, geci, mănuși căciuli, fulare , tricouri, spectacole ….) Oare de unde , acum în plină criză ?
      Și distinsa doamnă dacă a făcut o campanie la fel de ,, elegantă ,, și în capitală,la locale, de ce nu au votat-o bucureștenii ?

  23. Fanfan la tulipe spune:

    ANTENA 3 face campanie electorala negativa dupa ora 7,00 ! La 7,37 a publicat un material despre Elena Udrea voit negativ ! Alooooooooo, CNA !!!

  24. disperatii udristi spune:

    uite-i pe site, cum se zbat de ceaul mortii. Cat credeti ca o sa mai prostiti poporul? Unde-s realizarile ,,stimabilei doamne”? Terenurile de fotbal in panta, cumva? Mincinoasa, a inchiriat apartamentul din Roman, nu l-a cumparat. Nici ea nu e convinsa ca o sa fie unsa in Parlament. Romascani, nu va lasati inselati ! Nu votati pentru o geaca ! Viitorul copiilor vostri sta in stampila pe care o puneti. Nu-i votati pe cei ce au luat de la gura vostra si a pruncilor vostri !!!

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close