Efectele viscolului: localități întregi fără curent, drumuri blocate, copaci prăbușiți și accidente rutiere

HomeActualitate

Efectele viscolului: localități întregi fără curent, drumuri blocate, copaci prăbușiți și accidente rutiere

 

Județul Neamț, la fel ca cea mai mare parte a Moldovei, s-a aflat sub cod portocaliu de ninsoare și viscol, de joi după-amiază până vineri dimineață. Zăpada căzută abundent și vântul cu viteze de 50 – 60 km/h au rupt rețele de energie electrică, lâsând mii de oameni în întuneric, și au îngreunat circulația pe mai multe drumuri din județ.

Zeci de localități fără energie electrică

Nu mai puțin de 52 de localități din județ au rămas, total sau parțial, fără energie electrică. Vineri, la ora 11, numărul acestora se redusese la 24, iar la ora 16 – la 11.

„Înrăutăţirea condiţiilor meteorologice a cauzat avarii importante în reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Pe parcursul nopţii de 20 spre 21 aprilie, ninsoarea abundentă, însoţită de vânt, ce a ajuns la rafala şi la 60km/h, precum şi lipsa vizibilităţii şi a căilor de acces, au îngreunat lucrările pentru identificarea şi remedierea avariilor la sistemul de distribuţie a energiei. Echipe companiei noastre şi ale contractorilor sunt mobilizate pentru remedierea defecţiunilor, dar anumite lucrări necesită timp pentru realizarea în siguranţă, atât pentru consumatori, cât şi pentru electricieni”, precizează un comunicat al Delgaz Grid – E.ON România.

 

Circulație afectată din cuza viscolului

Secţia Neamţ a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a acționat cu 25 lucrători şi 19 utilaje pentru răspândire de material antiderapant, pe nouă drumuri naţionale din judeţ: DN 12C, DN 15, DN 15B, DN 15C, DN 15D, DN 15E, DN 15F, DN 2 și DN 17B. Utilajele SC DRUPO şi ale operatorilor care se ocupă de deszăpezirea drumurilor judeţene au acţionat cu 43 lucrători şi 14 utilaje pentru răspândirea de material antiderapant pe 24 sectoare de drumuri judeţene. În zona Roman s-a intervenit pe: DJ 207C Horia – Valea Ursului, DJ 158 Secuieni – Siliştea – Buhuşi, DJ 159 B Hociungi– Izvoare, DJ 155 I Făurei – Climeşti,  DJ 201 C Tămăşeni – Adjudeni, DJ 207A Luţca – Boghicea – Nistria, DJ 280 Bâra – Stăniţa – Chicerea, DJ 207 K Sagna – Doljeşti, și DJ 158 Secuieni – Siliştea – Buhuşi.

Din cauza viscolului, DN 15D Roman – Piatra Neamț a fost închis circulației vineri dimineață, de la ora 7, restricțiile fiind ridicate de la ora 14. Temporar, circulația a mai fost restricționată pe DJ 156A Dobreni – Căciulești, DJ157 Piatra Neamț – Mărgineni, precum și pe șoseaua Roman – Vaslui, în zona Dealului Mărului, din cuza copacilor căzuți și a poleiului.

Intervenții ale pompierilor în sprijinul populației

Până vineri dimineață la ora 7, Detaşamentul de pompieri Piatra Neamţ a fost solicitat în municipiul Piatra Neamţ la 11 misiuni de degajare a arborilor căzuţi sub greutatea zăpezii şi pentru o misiune de degajare a unei ambulanţe ieşită în afara părţii carosabile, pe raza localităţii Bisericani.

Detaşamentul de pompieri Tîrgu Neamţ a fost solicitat în oraşul Tîrgu Neamţ şi în localităţile Vânători-Neamţ şi Pipirig, la patru misiuni de degajare arbori căzuţi sub greutatea zăpezii.

Detaşamentul de pompieri Roman, punctul de lucru Poienari, a intervenit în localitatea Poienari, cu patru subofiţeri, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, pentru degajarea unui autoturism blocat în zăpadă.

S-a intervenit și în sprijinul persoanelor blocate care au necesitat dializă, în localitățile: Slobozia (comuna Boghicea) Chilia – Talpa (comuna Bârgăoani), Hlăpești (comuna Dragomirești). Alte două persoane din satul Magazia (comuna Crăcăoani) au fost transportate la centrul de dializă Tîrgu Neamț.

Bolnavi blocați de nămeți

Intervențiile pompierilor au continuat și pe parcursul zilei de vineri. Astfel, Detaşamentul de pompieri Piatra Neamţ a avut șapte misiuni de degajare a arborilor căzuţi sub greutatea zăpezii, în municipiul Piatra Neamţ, și pentru o misiune de preluare persoane care necesitau dializă.

Detaşamentul de pompieri Roman a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul punctului de lucru Poienari, încadrată cu patru subofiţeri, pentru transportul unei gravide din localitatea Bozieni spre Spitalul Roman. Pompierii romașcani au avut încă trei misiuni de degajare a arborilor căzuţi sub greutatea zăpezii, în municipiul Roman, intervenind cu 12 subofiţeri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, iar o autospecială cu o autoșenilată a acţionat în comuna Bârgăoani pentru scoaterea şi transportul a două persoane care necesitau dializă. Persoanele au fost preluate de un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ şi transportate la Spitalul Judeţean Neamţ.

De asemenea, în această dimineață s-a intervenit și în localitatea Valea Ursului, pentru deblocarea unui autobuz cu 20 de călători.

Accident la Tețcani

Din cauza condițiilor meteo, trei persoane au avut de suferit în urma unui accident produs vineri dimineață, în jurul orelor 6.15, pe DN2 – E85, în zona localității Tețcani, după ce un autoturism, condus de un tânăr din județul Iași, a intrat pe sensul opus și s-a izbit de un TIR. În urma accidentului, cei trei ocupanți ai mașinii au fost răniți: o femeie de 43 ani, diagnosticată de cadrele medicale ale Ambulanței cu politraumatism prin accident rutier, șoferul, în vârstă de 23 ani, diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, și încă un pasager în vârstă de 50 ani, diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și hematom occipital. Primele două victime au fost transportate la Spitalul Municipal de Urgență Roman, bărbatul de 50 de ani refuzând să fie dus la spital.

Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile cu zăpadă, gheață sau polei

Polițiștii rutieri au acționat pe sectoarele de drum din județul Neamț pentru a nu se înregistra persoane înzăpezite, blocate în trafic şi expuse unor situaţii de risc, precum şi pentru informarea populaţiei, a conducătorilor auto, în ceea ce priveşte circulaţia rutieră pe drumurile publice. Pentru fluidizarea traficului și informarea participanților la trafic au fost instituite filtre la ieșirea din municipiul Piatra Neamț, pe raza localității Girov și la ieșirea din municipiul Roman.

„Vă reamintim că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Recomandăm conducătorilor auto să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă. De asemenea, autovehiculele trebuie să fie echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcţional etc.). Este, de asemenea, obligatoriu ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează pe arterele pe care se circulă îngreunat şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.

Prognoza meteo indică vreme deosebit de rece până sâmbătă dimineață, cu temperaturi minime negative, care va favoriza înghețul la sol și apariția poleiului.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 2