Ediția a II-a a MTB Roman Maraton se desfășoară pe 13 iulie

Ediția a II-a a MTB Roman Maraton se desfășoară pe 13 iulie

 

 

Asociaţia Clubul Sportiv MTB Roman va organiza, pe 13 iulie, evenimentul sportiv „MTB Roman Maraton”, ediția a II-a, concurs de ciclism, disciplina Mountain Bike, de tip cross-country marathon (XCM), care va reprezenta etapa a V-a a circuitului „MTB Cupa Moldovei”.

Ediţia I a acestui eveniment a fost rezultatul parteneriatului dintre Asociaţia Club Sportiv Sporting Roman, Primăria Municipiului Roman şi CSM Roman şi toate activităţile au fost asigurate în condiţii de siguranţă şi profesionalism. Și ediția din acest an presupune încheierea unui parteneriat cu autoritățile locale, oportunitatea urmând a fi dezbătută în ședința de joi, 19 iunie, a Consiliului Local, când aleșilor li se cere să sprijine și financiar evenimentul, cu suma de 5.000 de lei.

La ediția precedentă, din data de 5 mai 2018, au participat 473 de concurenți, veniţi din toate regiunile ţării, în cadrul celor trei probe sportive (Epic – Amatori – Copii) care au însumat peste 100 de kilometri pe raza Municipiului Roman şi a comunelor adiacente: Gâdinţi, Ion Creangă şi Poienari. De asemenea, a fost estimată de către instituțiile abilitate prezența unui număr de peste 2.000 de  persoane ne participante direct în concurs (voluntari, susținători, spectatori).

„În anul 2019, pe lângă cele trei trasee, se dorește introducerea unei noi probe sportive, «Cursa Populară», destinată persoanelor care practică ciclismul ocazional, precum și «Cursa Fotoliilor Rulante», concurs pentru cei la care deplasarea pe roți este mai mult decât un sport, persoanele cu dizabilități.  Un alt obiectiv al proiectului pe anul 2019 îl constituie implicarea, integrarea și susținerea copiilor provenind din medii defavorizate. Totodată, se are în vedere amenajarea unui spaţiu dedicat copiilor și tinerilor neimplicați direct în evenimentul sportiv, un complex de minipoligoane sportive (escaladă, tir cu arcul, fotbal, dans, baschet) și activități artistice destinate tuturor.  Pentru buna desfășurare a acestui eveniment sportiv și având în vedere amploarea acestuia, este necesar sprijinul autorității publice locale, prin încheierea unui Acord de asociere”, se arată în proiectul de hotărâre ce va fi dezbătut de aleșii locali.

Fondul de premiere pentru ediția din acest an este de 10.000 de lei. Startul/sosirea concurenților participanți la maratonul ciclist, pregătirea sportivilor pentru încălzire, operațiunile de curățare a echipamentelor sportive precum și a concurenților, festivitatea de premiere a câștigătorilor vor avea loc la Complexul Sportiv și de Agrement „Moldova”.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0