Articol publicat în data de: mar, 09 Aug 2016



Ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui începe în septembrie

 

lacul bicaz izvorul munteluiInstituţia Prefectului Neamţ şi Asociaţia Sens Civic demarează un amplu proiect de ecologizare a Lacului Izvorul Muntelui, care se va desfăşura în perioada 9-11 septembrie 2016.

În acest sens, marţi, 9 august, s-a desfăşurat în sala „Ion Creangă” a Palatului Administrativ din Piatra Neamţ o întâlnire între reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor implicate în acest proiect: prefectul judeţului Neamţ, Niculina Dobrilă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Laurenţiu Dulamă, primari sau viceprimari ai localităţilor riverane (Bicaz, Poiana Teiului, Ceahlău, Hangu, Borca, Farcaşa, Grinţieş), precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Hidroelectrica, Serviciului de Gospodărire a Apelor Neamţ, Comisariatului Gărzii de Mediu, Direcţiei Silvice Neamţ, Inspectoratului Școlar Judeţean, ADI Eco Neamţ, Căpităniei Portului Bicaz, SC Rotmark, Serviciului Salvamont Neamţ şi Primăriei Piatra Neamţ.

Organizatorii se aşteaptă la 300 de voluntari

În cadrul întâlnirii, participanţii au prezentat resursele umane şi materiale pe care le pot pune la dispoziţia proiectului, precum: numărul voluntarilor, numărul ambarcaţiunilor, mijloacele de transport pentru voluntari, preluarea şi transportul deşeurilor, procedurile de intervenţie, măsuri de prevenire etc. Reprezentanţii primăriilor Bicaz, Farcaşa, Borca, Poiana Teiului, Hangu, Ceahlău, Grinţieş şi-au asumat un rol activ în sprijinirea proiectului, prin sensibilizarea şi mobilizarea cetăţenilor, cât şi prin oferirea mijloacelor de transport şi de oferire a unor facilităţii de cazare pentru voluntari.

„Această întâlnire organizată la iniţiativa Asociaţiei Sens Civic are rolul de a pregăti ample acţiuni de ecologizare ce se vor desfăşura în zona Lacului Izvorul Muntelui, dar şi în întreg judeţul, pe parcursul lunii septembrie, cu prilejul proiectului «Let’s Do It, Romania!». Problematica ecologizării lacului Izvorul Muntelui este veche, dar mereu de actualitate. Nu dorim să identificăm neapărat vinovaţi pentru poluarea lacului, cauzele sunt cunoscute, dar dorim ca această importantă mobilizare de forţe la nivel local să ofere mai ales soluţii pe termen lung”, a declarat Niculina Dobrilă, prefectul judeţului Neamţ..

„În aparenţă, acţiunea de ecologizare funcţionează ca oricare alta pe termen scurt, cu rezultate apreciabile, dar punctuale. Prin alăturarea mai multor părţi implicate, atât din mediul ONG, cât şi din zona instituţională şi privată, proiectul de ecologizare caută să obţină un impact pe termen lung, ce începe cu o lecţie de conştientizare şi de educaţie civică şi continuă cu realizarea unui plan de dezvoltare durabilă pentru elaborarea unor politici de mediu”, a declarat Andrei Carabelea, preşedintele Asociaţiei Sens Civic.

Organizatorii îşi propun să implice, pe parcursul celor trei zile de acţiune, un număr de peste 300 de voluntari, care se pot înscrie prin e-mail la: info@senscivic.ro.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close