Echipa Fereastra 1 lansează campania „Verde pentru viitor”, prin care vor fi plantați 20.000 de copăcei

Echipa Fereastra 1 lansează campania „Verde pentru viitor”, prin care vor fi plantați 20.000 de copăcei

 

Sâmbătă, 9 noiembrie, în trei zone din comuna Cordun vor fi plantați 20.000 de puieți de stejar și salcâm, prin intermediul campaniei „Verde pentru viitor”, inițiativă a echipei companiei Fereastra 1 – Metropolis din municipiul Roman. La acțiune sunt așteptați, de asemenea, toți voluntarii care doresc să se implice în această campanie.

„Echipa Metropolis Fereastra Unu construiește pentru generația de mâine! Oferim clienților noștri în fiecare zi #Pertfection_Made_in_Future și am decis să facem un pas în plus. Știm că este nevoie de mai mult #verdepentruviitor, astfel că sâmbătă, 9 noiembrie, vom planta 20.000 de copăcei de stejar și salcâm, pe trei terenuri din comuna Cordun. Vrei să iei parte la una dintre cele mai ample acțiuni private de împădurire? Te așteptăm sâmbătă să plantezi cu noi! Datorită implicării autorităților de la Primăria Comunei Cordun, județul Neamț, vom fi pe imaș (strada Stadionului), pe dealul spre Săbăoani și aproape de stația de captare e la Pildești. Vino să facem împreună #intelligent_cover pentru acum și #verdepentruviitor!”, este mesajul lansat de echipa Fereastra 1 – Metropolis pe pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/2629800757299884/permalink/2630752587204701/.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0