E.ON a dat pauză de masă

Marți, la amiază, aproximativ o oră și jumătate a fost „pauza de masă” a mai multor persoane care lucrează în sedii din pietonalul Ștefan cel Mare. La scurt timp după ora 12.00, mai multe străzi din Roman nu au mai fost alimentate cu energie electrică.

 

 

„Un incident în rețeaua de distribuție a afectat alimentarea cu energie electrică la o parte a consumatorilor din zonele Sucedava, Victor Hugo, Ștefan cel Mare și Roman Mușat, din municipiul Roman. Încidentul s-a produs în urma defectării unui cablu subteran de medie tensiune. Urmare a intervenției echipelor E.ON Moldova Distribuție, alimentarea cu energie electrică a fost reluată, treptat, la toți consumatorii afectați de incident, în circa o oră și jumătate de la producerea acestuia. Regretăm disconfortul produs de această întrerupere și asigurăm consumatorii că echipele E.ON Moldova Distribuție intervin cu promptitudine ori de câte ori există asemenea situații, astfel încât alimentarea cu energie electrică să fie reluată în cel mai scurt timp posibil”, se arată într-un comunicat al E.ON Moldova Distribuție.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0