După joaca de-a ambulanţa, ne jucăm şi de-a after school-ul

Fix înainte de începerea noului an şcolar, în Roman, dar şi în multe alte oraşe din ţară, s-a creat o isterie legată de modul de funcţionare a centrelor de tip after school – „şcoala după şcoală”. Scandalul pare tras la indigo cu cel al ambulanţei TIM, singura de pe care se poate face resuscitare la faţa locului şi nu în Spital, şi care, vă reamintim, din februarie şi până acum tot nu funcţionează, deoarece legea este de vină. Și în cazul părinţilor şi elevilor şi cadrelor didactice care vor after school, de vină este tot legea, iar la Roman se pare că Primăria şi Consiliul Local Roman au găsit o soluţie.

Statul şi privatul din stat

Aşa cum am scris la momentul declanşării acestui scandal, prin care unităţile de învăţământ, prin vocea unor directori sau învăţători, au anunţat că nu se mai face acest program, totul a plecat de la un ordin al Ministerului Educaţiei, dar care se referă la programul, oarecum social, „Școală după şcoală”, existent din 2011 şi acceptat până în 2016. Mai pe scurt, problemele sunt vreo două, nu în toate şcolile, dar ideea se generalizează: ce fac învăţătorii cu banii primiţi de la părinţi, adică îşi plătesc sau nu taxele, şi cât primesc şcolile de la învăţători pentru faptul că aceştia închiriază sălile de clasă de la unitatea de învăţământ.

Dintr-odată, dat fiind faptul că, prin unele colţuri ale ţării, unele cadre de învăţământ au fost prinse de Curtea de Conturi cu bani neachitaţi către stat, directorii de şcoli au început să refuze să-şi mai dea acordul pentru programul after school. Practic, directorii sunt cei care decid, în programa şcolară de pe un an pe altul, dacă fac sau nu after school, dar, în fapt, învăţătorul lucrează, după orele prevăzute de Minister, în sistem privat, dar tot în instituţia de învăţământ a statului. Și când privatul şi statul se ceartă, evident de la bani, cineva trebuie să ia taurul de coarne.

Sălile de clasă, date gratuit părinţilor

La Roman, Consiliul Local a aprobat vineri, 16 septembrie, ca o soluţie în acest lanţ al intereselor, să pună la dispoziţia asociaţiilor de părinţi, în mod gratuit, spaţii în cadrul unităţilor de învăţământ. Acelaşi proiect de hotărâre nu aminteşte nimic de after school. În expunerea de motive se precizează: „Având în vedere că unitatea şcolara este titulara dreptului de administrare asupra clădirilor destinate procesului educaţional, urmează ca acestea să stabilească, printr-un parteneriat, condiţiile şi intervalul orar pentru aceste activităţi”. Practic, acum învăţătorul nu mai are treabă cu şcoala la care lucrează după ce îşi termină orele. Asociaţiile de părinţi au treabă cu şcoala, ele trebuie să încheie un parteneriat cu şcoala şi unul cu PF-ul învăţătorului. Până acum, asociaţia de părinţi plătea o sumă învăţătorului, iar acesta trebuia să-şi plătească chiria şi utilităţile la şcoală. Și, ca toate să fie şi mai alambicate, deşi legea în sine trebuie modificată, proiectul de hotărâre votat în unanimitate – pentru că el este bun pentru părinţii care vor să-şi ţină copiii la şcoală până la ora 16.00, unde primesc şi o masă şi îşi fac şi temele – vorbeşte de activităţi extraşcolare. „Prin acest proiect de hotărâre, autoritatea locală răspunde în mod pozitiv solicitării Asociaţiilor de părinţi de a se implica în desfăşurarea unor activităţi extraşcolare de tip cerc şcolar pe obiecte, ateliere de lucru, cluburi sau activităţi recreative care să asigure copiilor o dezvoltare complexă, adaptată la nivelul de dezvoltare al vârstei şi cerinţelor cotidiene, dar şi la aptitudinile particulare ale fiecărui copil”.

Legi pe şi de hârtie

După ce ne-am scărpinat cu mâna dreaptă la urechea stângă, tipic româneşte, am luat legătura, telefonic, şi cu inspectorul general şcolar, Viorel Stan, să-l întrebăm dacă aşa este bine, dacă after school-ul poate funcţiona, şi suntem siguri că întrebarea l-a făcut să „se strâmbe”. În fapt, generalul spune, din nou, ca şi alţi directori de şcoală, că ce face învăţătorul după orele de la clasă nu este treaba lor – a celor din educaţie, dar nici nimeni nu spune de ce acum, după cinci ani, nu se mai poate.

La fel şi cu ambulanţa TIM, care a circulat şase luni, a salvat zeci de vieţi, dar, apoi, cineva s-a găsit să se sesizeze că o astfel de maşină nu poate funcţiona la CPU, doar la UPU, adică doar la municipiile reşedinţă de judeţ, pentru că bolnavii de acolo au dreptul mai mult la viaţă. Și soluţia, de data aceasta dată de ministerele de resort, înfiinţarea unei a doua linii de gardă, pentru care s-au făcut demersuri din luna aprilie, a rămas şi până în ziua de azi fără ca cineva să şi-o asume. Dar, nu uitaţi, educaţia şi sănătatea sunt o prioritate a statului român, pe lângă, bineînţeles vestitele autostrăzi de pe hârtie.