Articol publicat în data de: joi, 21 Iul 2016




După bâlci, vine Târgul de Gustar, cu spectacole şi voie bună

 

2016-05-19 18.39.41După ce bâlciul se va încheia, distracţia va continua la Roman cu o nouă ediţie a Târgului de Gustar. Organizatorii, cei care au fost prezenţi şi la ediţia din acest an a Zilelor Municipiului Roman, anunţă că vor aduce în oraş terase, tarabe cu produse tradiţionale, dar vor organiza şi spectacole.

„Avem noutăţi pentru locuitorii din Roman. Între 19 şi 21 august, echipa Festivalului revine în Piaţă «Roman-Vodă» pentru a organiza «Târgul de Gustar». Nu vor lipsi spectacolele de muzică populară şi nici bucatele tradiţionale. În curând revenim cu detalii despre artiştii invitaţi”, este anunţul făcut de organizatori, adică Festivalul Tradiţional al Meşteşugarilor.

Primarul Laurenţiu Leoreanu spune că salută această nouă manifestare, mai ales că ea îi va prinde acasă şi pe mulţi dintre cei care, în restul anului, muncesc peste hotare. Târgul de Gustar se va ţine tot în centrul municipiului, mai spune edilul.

„Voi fi trei zile de distracţie, cu mici, cu bere, cu spectacole în centrul oraşului. Este o sărbătoare şi în cinstea romaşcanilor plecaţi în străinătate, la diferite activităţi, care se întorc în concediu alături de familie. Este o lună de concedii, este luna în care o sărbătorim pe Sfânta Maria. Sărbătoarea se va ţine tot în centrul oraşului, am anunţat că de anul viitor vom muta Zilele municipiului în zona Ștrandului, dar să ştiţi că am primit mai multe reacţii negative”, a precizat primarul Laurenţiu Leoreanu.

Echipa din spatele Festivalului Tradiţional al Meşteşugarilor este aceeaşi cu cea care a organizat din 2005 şi până în prezent Serbările Timişoreana. „Festivalul Tradiţional al Meşteşugarilor îşi propune să îi strângă la un loc pe păstrătorii tradiţiilor din întreagă ţara şi să reînvie spiritul de odinioară al satului românesc. În cadrul Festivalului, meşterii populari vor avea spaţii special amenajate în care vor putea face demonstraţii live ale măiestriei lor şi vor putea interacţiona cu dumneavoastră.  Pentru că Festivalul se adresează tuturor categoriilor de public, am invitat artişti care să acopere cât mai multe genuri muzicale”, mai spun organizatorii.

Anul acesta, Festivalul a mai poposit la Fălticeni şi Slobozia, dar şi Galaţi, iar cu ajutorul acestora, la ediţia din acest an a Zilelor Romanului, au cântat trupe ca Sarmalele Reci sau Zdob şi Zdub, precum şi mai mulţi artişti ai cântecului popular.

Până la Târgul de Gustar, Romanul se pregăteşte de bâlci, care se va desfăşura în perioada 28 iulie – 6 august.

 

 

 

Știrea are un comentariu
Lasă un comentariu mai jos
  1. Ioan Dămoc spune:

    Manifestările organizate în centrul orașului produc , de ani buni , un real disconfort pentru locatarii din zonă. Autoritățile își motivează opțiunea

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close