Duminică, Vulpițele Galbene își așteaptă suporterii să le susțină în barajul pentru promovarea în Liga I!

Duminică, Vulpițele Galbene își așteaptă suporterii să le susțină în barajul pentru promovarea în Liga I!

 

 

Echipa de fotbal feminin ACS Vulpițele Galbene Roman joacă duminică, 26 mai, de la ora 11, pe stadionul „Moldova” din Roman, prima manșă a barajului pentru promovarea în Liga I.

Clubul Vulpițelor Galbene, inițiat de antrenorul Adelin Tălmăcel, are doar cinci ani de activitate, cu două sezoane petrecute în Liga a 3-a, de unde a promovat anul trecut, și aflat într-o nouă situație de a promova, pe prima scenă a fotbalului feminin din România, după doar un singur sezon petrecut în Liga a 2-a.

La începutul sezonului, antrenorul Adelin Tălmăcel își propunea ca obiectiv ocuparea unui loc cât mai bun, însă jocul fotbalistelor romașcane, cu opt victorii și un rezultat de egalitate în cele 14 etape ale sezonului 2018 – 2019, le-au dus la finalul campionatului pe locul al doilea al Seriei I a Ligii a 2-a, care le dă dreptul să participe la barajul pentru promovarea în Liga I.

Barajul pentru promovare se va disputa în două manșe, tur retur, primul meci duminică, 26 august, pe teren propriu, împotriva formației Luceafărul Filiași, clasată pe locul al doilea în Seria 2 a Ligii a 2-a. Au promovat direct Selena Constanța și Piros Security Arad, după și-au câștigat seriile în Liga 2. Din sezonul următor, Liga I va avea 12 echipe, iar a treia echipă promovată se decide la baraj, tur-retur, loc pentru care vor lupta Vulpițele Galbene Roman și Luceafărul Filiași, pe 26 mai și 2 iunie. Dacă meciurile Seriei I a Ligii a 2-a au fost mai echilibrate în sezonul recent încheiat, în Seria 2 echipa doljeană a adunat 11 victorii în cele 14 etape, având o impresionantă medie de peste 6 goluri marcate pe meci: 95 de goluri marcate și doar 14 primite.

„Echipa de fotbal feminin Vulpițele Galbene a reușit o performanță unică în istoria clubului și se află la doar două meciuri distanță de promovarea în Liga I. Vino să susții performanța în meciul tur de baraj! Duminică, 26 mai, începând cu ora 11.00, pe stadionul Moldova! Ieși o singură dată din casă: și pentru vot, și pentru a face galerie unei echipe care face performanță prin munca voluntară a unor romașcani! Ajută-ne să «spargem» împreună barajul pentru LigaI!”, este apelul lansat suporterilor romașcani de Vulpițele Galbene.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0