Prima paginăRural

Drumul greu al banilor de la București la Icușești

Dimensiune text

Satele comunei Icușești nu mai au cămine culturale, iar construcția celor două se susține din bugetul local. Primăria Icușești a cîștigat proiectul din programul „Reabilitarea și modernizarea a 10.000 de kilometri”, dar nu a primit nici un ban. Localnicii vor avea acces, din această toamnă, la diverse activități prin Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea”. Locuitorii din Bălușești caută soluții de finanțare pentru modernizarea unui drum forestier.

Litigiile legate de Legea nr. 18/1991 (Legea fondului funciar) rămîn principalele probleme ridicate la primărie de locuitorii comunei Icușești. În fiecare zi, cetățenii bat la ușa primarului Leonard Oprea, pentru a găsi o soluție pe această temă. Printre cererile ridicate de săteni, în special de cei din satul Bălușești, este și construirea unui drum de legătură între satele Bălușești și Ion Creangă, care ar scurta legătura între cele două localități de la 14 la doi kilometri. Deși primarul Oprea a dezbătut acest subiect împreună cu colegul și vecinul său, primarul comunei Ion Creangă, un sătean din Bălușești, Făurel Roșu a reactualizat în fața edilului dorința consătenilor lui.

„Drumul dintre Bălușești și Ion Creangă este vechi, de pe vremea bunicului meu. Boierii din zonă au mers și ei pe acel drum. Vrem ca acest drum să fie refăcut, ca să nu mai înconjurăm atît de mult pentru a ajunge în satul Ion Creangă”, a spus Făurel Roșu.

În documentele cadastrale, drumul dintre cele două localități este considerat drum silvic, deși localnicii spun că drumul străbate doar o mică porțiune din pădurea satului. Primarul comunei l-a asigurat pe Făurel Roșu că va încerca toate modalitățile posibile de găsire de fonduri pentru modernizarea acestui drum, dar că are, dintr-o experiență recentă, o doză de scepticism cînd vine vorba de rapiditatea cu care se fac finanțările proiectelor rurale.

„Noi am depus un proiect la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru asfaltarea a cinci kilometri din drumul Bălușești – Mesteacăn, prin Programul «Reabilitarea și modernizarea a 10.000 de kilometri» și nu am primit finanțare, deși proiectul a fost declarat eligibil”, a spus Leonard Oprea, primarul comunei Icușești.

 

Finanțare întreruptă pentru căminele culturale din Bălușești și Icușești

 

Lipsa fondurilor a determinat autoritățile locale să întrerupă lucrările la cele două cămine culturale din comună, situate în satele Icușești și Bălușești. „Fosta administrație a întocmit și depus un proiect pentru construirea, din fonduri guvernamentale, a unui cămin cultural în comună. Proiectul nu a mai primit finanțare, așa încît ne-am gîndit să alocăm fonduri din bugetul local pentru finanțarea construcției a două cămine culturale în cele mai mari sate ale comunei, Icușești și Bălușești”, a declarat Leonard Oprea, primarul comunei Icușești. Întocmirea de proiecte pentru construirea de cămine culturale s-a datorat faptului că în comuna Icușești nu mai există nici un cămin cultural. „În anul 2005, singurul cămin cultural din comună a ars în urma unui incendiu”, a spus primarul Oprea. Lucrările la cele două cămine culturale sînt realizate în proporție de 10%.

 

Centru Biblionet în comuna Icușești

 

Biblioteca din comuna Icușești a fost inclusă recent în Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea”, fiind cooptată în runda a patra de implementare. „În urma procesului de evaluare și preselecție a dosarelor bibliotecilor, biblioteca din Icușești a fost inclusă în acest program. Prin intermediul acestui program, biblioteca comunală a fost dotată cu patru calculatoare, camere web, imprimantă, scanere și videoproiector. Programul facilitează accesul populației la mijloacele tehnologiei informaționale, pornind de la faptul că 80% dintre locuitori nu au acces la internet”, a precizat Leonard Oprea, primarul comunei Icușești.

Pentru a demara proiectul, Consiliul Local s-a angajat să achite costurile aferente administrării spațiului în care va funcționa Centrul Biblionet: plata utilităților, abonamentul internet, asigurarea securității spațiului și a echipamentelor, precum și costul transportului bibliotecarei pentru participarea la cursurile de instruire. Centrul Biblionet din comuna Icușești va funcționa în sala de consiliu, situată într-o clădire alăturată sediului administrativ.

„Vom muta biblioteca din clădirea în care își desfășoară activitatea în acest moment. Avem toate condițiile pentru derularea acestui program, de la dotarea tehnică pînă la sistem de încălzire. Vrem să popularizăm acest program și în rîndul localnicilor, nu doar al elevilor și al tinerilor, iar amplasarea Centrului Biblionet în sala de consiliu este un astfel de prilej. Cum ședințele sînt publice, localnicii pot asista și conștientiza, în același timp, necesitatea implementării acestui proiect”, a spus bibliotecara Elena Cozma.

COMENTARII

WORDPRESS: 0