Articol publicat în data de: sâm, 25 Feb 2012



Dragobetele, sărbătoarea tinereții și a iubirii

Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeș și iubăreț nevoie mare.

 
Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii țineau sau făceau Dragobetele (Ziua Îndrăgostiților, Cap de primăvară, Logodnicul Păsărilor). Probabil că luna februarie era considerată lună de primavară, iar ziua de 24 era începutul anului agricol (uneori ziua ieșirii ursului din bîrlog). Este momentul în care natura se trezește, păsările își caută cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intră și ei în rezonanță cu ea.

Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeș și iubăreț nevoie mare. Nu blînd ca Sf. Valentin, ci năvalnic el era la daci zeul care, ca un „naș cosmic”, oficia în cer la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor. În decursul anilor, această tradiție s-a extins și la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele și băieții se întîlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul, precum a păsărilor ce se „logodesc” în această zi.
Motivația preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvîntul grecesc „pasăre” însemnînd chiar „mesaj al cerului”.
Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui făcîndu-se petreceri, iar de acolo porneau de multe ori viitoarele căsnicii…

Tradiții de Dragobete

Înainte de vreme pretutindeni prin sate se auzea zicala: „Dragobetele sărută fetele!”. Credința populară românească spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriți de boli tot anul. Așadar: dimineața, îmbrăcați in cele mai bune haine, tinerii se întîlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cîntînd în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor și a altor plante miraculoase (folosite pentru descîntece de dragoste. Dacă vremea era urîtă, se adunau la unii dintre ei acasă și se țineau de jocuri ăi de povești.

De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevarate) sau fetele și băieții făceau frății de sînge.

În pădure, în jurul focurilor aprinse, tinerii băieți și fete stăteau de vorbă. Fetele strîngeau viorele și tamîioasă, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strîngă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă era păstrată cu mare grijă pentru că avea proprietăți magice (se spunea că e „născută din surîsul zînelor”) și putea face fetele mai frumoase si mai drăgăstoase. Dacă nu erau omăt și fragi, fetele adunau apă de ploaie (pentru spălatul părului) sau de izvor atunci cînd Dragobetele se ținea în luna martie.

La prînz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, în sudul României această goană fiind numită „zburătorit”. Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior și fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puțin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.

Comunitatea este foarte interesată de ce se întîmplă, deoarece încă de pe acum se poate afla la ce nunți vor merge toamna. După-amiază are loc petrecerea, unde toată lumea, fie că este membru al unui cuplu, fie că nu, dansează, cîntă, se simte bine fiindcă se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-și vor mai găsi pereche tot restul anului.

Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat în ziua de Dragobete ca să fie drăgăstoase tot anul și mai aveau grijă să dea mîncare bună orătăniilor din curte, păsărilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificată la Dragobete. De multe ori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete și prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vară.

Pentru toți, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu și pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decît ceilalți, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca în zilele cu sărbători religioase, doar își făceau curățenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăznețe care chiar își doreau să fie „pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai „pedepsea” femeile, se consideră că Dragobetele ocrotea și purta noroc îndrăgostiților, tinerilor în general, putînd fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close