Prima paginăSocial

Două noi proiecte cu bani europeni, de peste 3,3 milioane de euro, câștigate de Primăria Roman

Două noi proiecte cu bani europeni, de peste 3,3 milioane de euro, câștigate de Primăria Roman

Dimensiune text

În această săptămână, Primăria municipiului Roman a primit de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est două anunțuri cu privire la admiterea cererilor de finanțare pentru două proiecte inițiate de municipalitate, a anunțat vineri primarul Leonard Achiriloaei.

Prin cele două proiecte urmează a fi reabilitată infrastructura școlară de la Corpul D al Colegiului Național „Roman-Vodă” (CNRV) și de la Școala de Artă „Sergiu Celibidache” (fosta Școală nr. 7). În urma verificării conformității administrative și eligibilității, cererile de finanțare pentru cele două obiective au fost admise, urmând a se trece în etapa de evaluare tehnică și financiară a acestora.

Proiectul de modernizare a Corpului D al CNRV are o valoare estimată la 9.636.373 de lei și vizează modernizarea şi echiparea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul general obligatoriu. Vor fi efectuate lucrări la corpul de clase – la cele 23 de săli, la sala de sport, unde vor fi lucrări de consolidare a construcției existente, lucrări de reabilitare termică și anvelopare, lucrări de refacere și reabilitare la instalații. Se vor achiziționa echipamente IT, elemente de mobilier pentru sălile de clasă, iar sala de sport va fi dotată cu echipamente specifice.

Proiectul vizând Școala de Artă „Sergiu  Celibidache” are o valoare estimată de 6.492.423 de lei și vizează reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale. Aici vor fi intervenții la corpul B al școlii și la sala de sport. Se va reface învelitoarea din țiglă ceramică și șarpanta de lemn, se va construi termoizolație, inclusiv la pod și la subsol, se vor reface finisajele interioare și exterioare deteriorate, se va înlocui tâmplăria interioară degradată și tâmplăria exterioară și se vor reface pardoselile în sălile de clasă. Va fi construită o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități, se vor reface instalațiile sanitare, termice și electrice și va fi construit un trotuar de protecție.

La sala de sport a Școlii de Artă „Sergiu  Celibidache” se vor reface finisajele interioare și exterioare deteriorate, se va înlocui tâmplăria exterioară, vor fi modernizate grupurile sanitare existente, iar la etaj se vor construi vestiare, prevăzute cu grup sanitar și dușuri. Vor fi refăcute pardoselile la sala de sport și la spațiile anexe și, totodată, instalațiile sanitare, termice și electrice ale celor două obiective. Vor fi cuprinse în proiect și dotări tehnice și funcționale – instrumente muzicale, obiecte de mobilier școlar, șevalete electronice, echipamente IT și software necesare și echipamente de întreținere și dotări pentru sala de sport, a mai precizat primarul Leonard Achiriloaei.

Cele două proiecte vor fi finanțate prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 10: Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, din Fondul European de Dezvoltare Regională, şi de bugetul de stat – finanţare nerambursabilă –, iar 2% din totalul cheltuielilor eligibile va reprezenta contribuție din bugetul local al municipiului Roman.

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0