Prima paginăActualitate

Doi oameni au murit pe E 85, într-o mașină condusă de un șofer fără permis

Doi oameni au murit pe E 85, într-o mașină condusă de un șofer fără permis

Dimensiune text

 

ambulantaMiercuri seară, 7 decembrie, în jurul orei 19.50, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe DN 2 – E 85, în afara localităţii Nisiporeşti, comuna Botești, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu decesul a două persoane.

Din primele cercetări ale polițiștilor se pare că în timp ce un tânăr de 27 de ani, din Suceava, conducea un autoturism pe DN 2, având direcția de deplasare Roman – Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu un tir, condus de către un bărbat de 35 de ani, din Suceava.

În urma impactului, au murit pe loc conducătorul autoturismului și pasagerului din acest vehicul, un bărbat de 36 de ani, din Roman. Conducătorul tirului a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. Acesta a fost diagnosticat de cadrele medicale de pe ambulanța sosită la fața locului cu traumatism la mână, dar a refuzat transportul la spital.

„Cercetările au stabilit faptul că suceveanul nu deținea permis de conducere, fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.



COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • Doi băieți deosebiți. Dumnezeu sa îi odihnească în pace! Întreg colectivul Cersanit regretă dispariția lor prematură!

    • Daca era asa deosebit, de ce s-a urcat la volan fara permis? A omorit un om nevinovat.

  • Andreea 4 ani

    De ce vorbiti domnul cn?baiatul avea permis numai ia fost retinut pt un timp dar il recuperasese!si da erau doi oameni deosebiti de buni si cu bun simt.De ce le patati memoria cu un comentariu care nu isi are rostu.mancati [****] fara sa stiti adevaru…

    In locu lor ganditi-va ca puteati fii chiar dvs