Doctorul Epifanie Cozărescu, omagiat la Muzeul de Istorie

Doctorul Epifanie Cozărescu, omagiat la Muzeul de Istorie

Dimensiune text

 

Miercuri, 4 martie, la Muzeul de Istorie din Roman, de pe strada Cuza Vodă, nr. 36 (Casa Nevruzzi), va avea loc, de la orele 14:00, simpozionul „Personalități romașcane – dr. Epifanie Cozarescu, întemeietorul colecției de iatroistorie”, organizat de Muzeul de Istorie Roman, Societatea de Istoria Medicinei și Farmaciei „Doctor Epifanie Cozărescu” din Roman și Asociația Cultural-Științifică Urbana, informează Complexul Muzeal Județean Neamț.

„Bine-cunoscut și apreciat în comunitatea iatroistoricilor din România, doctorul Epifanie Cozărescu (1914 – 2010) s-a remarcat drept unul din puținii fondatori ai unei colecții-muzeu de istoria medicinei și farmaciei. Autor de numeroase și valoroase studii în revistele de specialitate, al monografiei Spitalului «Precista Mare» din Roman, a susținut numeroase comunicări la întrunirile de istorie și iatroistorie din țară. Epifanie Cozărescu a fost întemeietor al Societății de Istoria Medicinei de la Roman și membru în consiliul de conducere al Societății Române de Istorie a Medicinei. Din 2007 a fost declarat cetățean de onoare al municipiului Roman.

Colecția de iatroistorie romașcană pentru care a lucrat mai bine de jumătate de secol, adunând materiale documentare, fotografii, vechi instrumente medicale, cărți vechi de medicină etc., a donat-o (alături de conducerea Societății de istoria medicinei și farmaciei care astăzi îi poartă numele) Muzeului de Istorie din Roman, spre păstrare și continuare”, afirmă organizatorii.

Programul simpozionului din 4 martie 2020 cuprinde următoarele intervenții:
– Prof. Univ. Dr. Dana Baran, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași – „Doctor Epifanie Cozărescu – un om care a sfințit locul”;
– Dr. Dan Gabriel Arvătescu, președinte al Societății de Istoria Medicinei și Farmaciei „Dr. Epifanie Cozărescu”, Roman – „Scrisori inedite ale doctorului E. Cozărescu”;
– Farm. Magdalena Avădanii, vicepreședinte al Societății de Istoria Medicinei și Farmaciei „Dr. Epifanie Cozărescu”, Roman – „Imagini din fostul Muzeu al spitalului”;
– Muzeograf Iulia Butnariu, muzeograf Relu Butnariu, Muzeul de Istorie Roman – Complexul Muzeal Județean Neamț – „Dr. Cozărescu în ipostaze inedite”.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0