„Doctor fără voie”, pe scena Cercului Militar din Roman

Cercul Militar din Roman continuă să găzduiască spectacole. „Nu avem semnale că instituţia ar avea interzis la organizarea de evenimente. Ca urmare, invităm romaşcanii la teatru”, a spus profesorul Alexandru Lezeu, coordonatorul trupei de copii a Teatrului Municipal din Roman.

Luni, 23 noiembrie, publicul iubitor de teatru va putea urmări spectacolul „Doctor fără voie”, de Molière, în interpretarea actorilor Teatrului Municipal din Roman. Spectacolul este programat la ora 18,00. Intrarea este liberă.

„Doctor fără voie” este un spectacol de comedia dell’arte, în care personajul principal este un ţăran pe nume Sganarelle. În urma unei farse jucate de soţia lui – pentru bătăile pe care acesta i le aplica frecvent -, el este luat drept un doctor faimos. Ca să se răzbune, soţia îl recomandă unei familii înstărite pentru a-i vindeca fata devenită mută, care, la rândul ei, juca o farsă tatălui ei. Sganarelle nu se ridică la nivelul renumelui cu care s-a prezentat în faţa familiei, în schimb se trezeşte în mijlocul unei poveşti de dragoste între pacientă, Lucinde, şi iubitul ei, Léandre. „Doctorul” nu a făcut altceva decât să o pună pe fată faţă în faţă cu bărbatul iubit, moment în care aceasta începe să vorbească. Muţenia nu era decât un protest, adresat tatălui ei, împotriva intenţiei acestuia de a o mărita cu un alt bărbat pe care nu-l iubea. Piesa aduce în lumină dorinţa de îmbogăţire a „doctorilor-savanţi” şi critică abuzul de latinisme, multe dintre acestea inventate, în faţa bolnavilor creduli.


COMENTARII

WORDPRESS: 0