Prima paginăActualitateRural

Distracţie de 40.000 de lei în comuna Bozieni

Dimensiune text

Primăria şi Consiliul Judeţean Neamţ şi-au dat mâna în realizarea primei ediţii a sărbătorii comunei Bozieni.

Prima ediţie a sărbătorii comunei Bozieni se va desfăşura pe 1 septembrie. „Iniţial, am dorit să organizăm această manifestare în luna iunie. Am alocat de la bugetul local, pentru desfăşurarea evenimentului, suma de 20.000 de lei. După ce am făcut un calcul, ne-am dat seama că fondurile nu ajung, mai ales că în program aveam şi desfăşurarea unui festival de muzică populară”, a precizat Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni.

Fiu al comunei Bozieni, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Culiţă Tărâţă, a vrut să dea o mână de ajutor localnicilor din mijlocul cărora s-a ridicat. „Am luat CJ Neamţ ca partener al evenimentului din 1 septembrie, de la care am primit, pentru buna desfăşurare a sărbătorii, suma de 20.000 de lei”, a spus primarul comunei Bozieni.

Cu 40.000 de lei, autorităţile locale au în plan să includă, pe lângă desfăşurarea festivalului de folclor, şi alte momente care să sporească atractivitatea manifestării. Din programul zilei nu va lipsi muzica populară interpretată de Grupul folcloric „Gheorghe Jitaru” – format din zece interpreţi de muzică populară din toată Moldova, din care unul, Gigi Moroşanu, este originar chiar din satul Băneasa – şi focul de artificii. „Manifestarea va cuprinde un program artistic, premierea celui mai bun crescător de animale, precum şi sărbătorirea celui mai în vârstă veteran. Am identificat 11 familii din toate satele comunei care, în acest an, împlinesc 50 de ani de la căsătorie. Vrem să acordăm fiecărui cuplu sărbătorit un premiu în bani în valoare de 200 de lei. Sperăm ca la această sărbătoare să ni se alăture şi fiii satului risipiţi în ţară sau în afară”, a spus primarul Grumezescu.



COMENTARII

WORDPRESS: 0