Disperați să treacă Bac-ul

Dimensiune text

După afișarea rezultatelor la bacalaureat, 407 candidați au depus contestație.

Unul din cinci candidați la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat din acest an a contestat nota primită din partea profesorilor evaluatori, în speranța că măcar așa vor reuși să promoveze examenul. Nu doar cei care au luat note la limită față de nota de trecere au solicitat recorectarea lucrării, ci și candidați care au primit pe lucrare note de 1,20, de exemplu- echivalent aproape doar cu prezența la examen- au cerut recorectarea lucrării, în speranța că prima echipă de profesori evaluatori nu a apreciat la adevărata valoare conținutul lucrării lor. La centrele de examen din județul Neamț s-au înregistrat 407 contestații. Cele mai multe contestații au fost făcute la limba română (169), la matematică (81), la biologie vegetală (54), la geografie (29), la anatomie (28) și la istorie (16). Contestațiile vor fi rezolvate într-un centru de corectare din alt județ. Rezultatele finale vor fi afișate joi, 5 septembrie.

A șasea oară la bacalaureat

Nici un absolvent al Liceului Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad”, din promoția 2013, nu a reușit performanța de a promova examenul de bacalaureat. Promovații examenului din vară, care pot fi numărați pe degete, sunt absolvenți ai liceului din promoții anterioare, care au susținut în această vară doar una dintre probe. Deși nu a promovat examenul, unul dintre candidați merită un premiu de consecvență. Absolvent al Liceului Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” din promoția 2011, a picat prima dată bacalaureatul la limba română. A repetat apoi proba la fiecare sesiune de examen care a urmat, reușind la una dintre acestea să obțină nota peste 5, dar prea mică pentru ca media obținută la cele trei probe să treacă peste 6.



COMENTARII

WORDPRESS: 0