Direcția 5, în concert la Roman Plaza

HomeTimp liber

Direcția 5, în concert la Roman Plaza

 

Duminică, 10 decembrie, formația Direcția 5 revine la Roman, pentru un nou concert ce va avea loc la Hotel Roman Plaza. Concertul începe la ora 21.00. Prețul biletelor pentru concert nu a fost încă anunțat. La spectacolul anterior al formației în Roman, susținut tot la Roman Plaza în luna iunie, prețul biletului a fost de 80 de lei.

Pe 15 noiembrie, Direcția 5 a lansat noul album „Happy Day”, într-un concert de gală la Sala Palatului din București. „Să-i iert păcate”  este noul single al formației, într-o colaborare cu Adrian Sina.

Formația Direcția 5 și-a început drumul în muzică românească în 1991, cu o altă componență şi cu un prim album „La vulturul de mare cu peştele în ghiare”. „Format din Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Tony Seicarescu, Marius Keseri şi Carmin Ionescu, grupul Direcţia 5 s-a înfiinţat în 1991, la Bucureşti. În 1992, trupa lansează albumul «La vulturul de mare cu peştele în gheare», apoi urmează o lungă istorie muzicală, ce face ca Direcţia 5 să fie recunoscută şi apreciată chiar şi peste hotare. În cei 26 de ani de activitate, Direcţia 5 a lansat peste 20 de albume şi zeci de piese, singuri sau alături de nume de referinţă din muzica românească – Lidia Buble, Andreea Bănica, Loredana Groza, Paula Seling şi mulţi alţii”, spun reprezentanții trupei pe pagina de prezentare.

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0