HomeNeamt

Dionisie Dumitrașcu nu vrea director general

Dionisie Dumitrușcu (foto) nu mai vrea să fie directorul SC Troleibuzul SA. Luni, 17 septembrie, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație,  Dionisie Dumitrașcu și-a depus demisia din funcția de director general al SC Troleibuzul SA, societate în care acționarul majoritar este Consiliul Județean Neamț.

 

Dumitrașcu este și membru al Consiliului Județean Neamț și se afla în incompatibilitate, fiind nevoit să aleagă între funcția de director general și calitatea de consilier județean.
Am analizat situația și am decis să demisionez de la SC Troleibuzul. Nu am regrete cu privire la perioada petrecută la conducerea societății, ba, chiar, pot spune că am satisfacția că am reușit să aplanez unele litigii între societate și sindicat„, a afimrat Dionisie Dumitrașcu.

Dionisie Dumitrașcu a fost, pentru mai mulți ani, membru al PNL Roman. În luna ianuarie, a fost dat afară din partid din cauză că era mult mai apropiat de membrii PDL decît de proprii colegi de partid și s-a înscris în PDL.

Comentarii

WORDPRESS: 0