Deținut din Neamț condamnat pentru omor, prins de polițiști pe E85 după ce a fugit de la un punct de lucru

HomeActualitate

Deținut din Neamț condamnat pentru omor, prins de polițiști pe E85 după ce a fugit de la un punct de lucru

 

UPDATE ora 17.25: Deținutul din Neamț încarcerat în Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, care a părăsit punctul de lucru la care era repartizat, a fost depistat joi după-amiază pe E85. Acesta fost prins de polițiștii din județul Vrancea, în timp ce se deplasa cu o mașină în localitatea Tișița, la circa 20 kilometri de Focșani, potrivit conducerii penitenciarului.

„Deținutul va fi încarcerat la Penitenciarul Focșani, urmând a fi transferat și reîncarcerat în cel mai scurt timp la Penitenciarul Constanța — Poarta Albă. Menționăm că în acest caz au fost sesizate organele competente, pentru săvârșirea infracțiunii de evadare”, potrivit unui comunicat de presă transmis de Penitenciarul Poarta Albă, citat de Agerpres.

Știre inițială:

Un deținut de la Penitenciarul Poarta Albă, condamnat la 20 de ani pentru omor, este căutat după ce, joi dimineață, 3 august, a reușit să fugă de la un punct de lucru din localitatea Lumina, unde fusese repartizat să își desfășoare activitatea alături de alte persoane private de libertate, aflate sub supraveghere, potrivit conducerii instituției.

„În data de 03.08.2013, în jurul orelor 9,00, persoana privată de libertate Valentin Perdeicu, condamnat la 20 de ani pentru omor, în vârstă de 38 ani, încarcerat în Penitenciarul Constanța — Poarta Albă, a părăsit punctul de lucru la care era repartizat, respectiv S.C. AVICOLA S.A din localitatea Lumina, județul Constanța. Deținutul în cauză făcea parte dintr-un grup de 13 deținuți, care executa muncă necalificată, sub supraveghere”, a informat directorul Penitenciarului Poarta Albă, comisar șef Florentin Muscalu, printr-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Deținutul executa pedeapsa în regim deschis și urma să fie analizat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată în decembrie 2017. Conform sursei citate, bărbatul, în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în Piatra Neamț, are constituție atletică, înălțimea de 168 cm, păr șaten închis și, la momentul părăsirii punctului de lucru, era îmbrăcat în pantaloni lungi de culoare gri deschis și un tricou de culoare verde deschis.

„În vederea capturării deținutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situații, respectiv blocarea căilor de acces pe posibile direcții de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgență a mai multor echipe de căutare formate din personalul unității, precum și cooperarea cu Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța”, se menționează în comunicat.

Totodată, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative pentru analizarea circumstanțelor ce au condus la producerea incidentului.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0