Despre Basarabia, cu dor

Dimensiune text

basarab02Colegiul Naţional „Roman-Vodă” a organizat cea de-a VI-a ediţie a simpozionului „Basarabia, pământ românesc”. La lucrări a fost prezent şi un grup de elevi şi profesori de la Liceul „Ștefan Vodă”, din oraşul „Ștefan Vodă”, din Republica Moldova.

La Colegiul Naţional „Roman-Vodă” a avut loc vineri, 29 martie, cea de-a VI-a ediţie a simpozionului „Basarabia, pământ românesc”, organizat de catedra de istorie a colegiului romaşcan în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ, Primăria Roman şi Filiala „Ion Vatamanu” a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”. La eveniment a participat şi primarul Romanului, Laurenţiu Dan Leoreanu, şi inspectorul şcolar pentru disciplina istorie Elena Preda. Invitatul special al simpozionului a fost conferenţiar universitar Ionuţ Nistor, din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

basarab03Simpozionul s-a desfăşurat într-o atmosferă specială, dată fiind prezenţa în sală a unui grup de elevi şi profesori de la Liceul „Ștefan Vodă”, din oraşul „Ștefan Vodă”, din Republica Moldova, şi a numeroşi romaşcani ale căror rădăcini se trag din Basarabia. „Suntem emoţionaţi, astăzi, pentru că sărbătorim un eveniment drag sufletului nostru şi trist, în acelaşi timp. Unul dintre invitaţii noştri spunea, într-o discuţie anterioară: «Oare cât o să ne mai fie dor de Basarabia?» Noi suntem aici, la a VI-a ediţie a acestei manifestări, încercând să ne alinăm dorul cu invitaţi speciali, profesori şi elevi de la Liceul «Ștefan Vodă», fraţii noştri cărora le spunem: «Bine aţi venit acasă!». Sunt fraţii noştri pe care sper să-i pot vedea vreodată şi fără a fi nevoie să obţin un paşaport ca să trec Prutul”, a spus, în deschiderea evenimentului, profesoara Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Naţional „Roman-Vodă”.

„Faptul că aţi ajuns la noi într-o zi specială, de mare încărcătură istorică, nu este o întâmplare. Sper ca dumneavoastră, cei din generaţia tânără, care sunteţi în sală, să puteţi finaliza un ideal pe care românii şi moldovenii îl aşteaptă de mulţi ani. La mulţi ani tuturor, de ziua Unirii Basarabiei cu România!”, a spus primarul Romanului, Laurenţiu Dan Leoreanu.

basarab04„Spunem, astăzi, «La mulţi ani!», cu tristeţe, pentru că Basarabia nu mai este a României. Oamenii fac istoria şi tot oamenii distrug istoria. De aceea mă adresez oamenilor care au puterea de a cârmui, cerându-le să se gândească la binele românilor, oriunde ar fi ei”, a spus, în mesajul său, inspectorul Elena Preda, făcându-le, în final, tuturor celor prezenţi, urarea: „Bucuraţi-vă că sunteţi români”.

„Mă bucur că momentul unirii Basarabiei cu Bucovina nu trece neobservat, aşa cum s-a întâmplat timp de atâtea decenii, şi mă bucur şi mai mult că sunteţi astăzi atâţia tineri în sală, care vibrează la acest moment. Vă urez tuturor «La mulţi ani!», cu speranţa că în curând nu vor mai fi români de dincolo şi de dincoace de Prut”, a spus conferenţiar universitar doctor Ionuţ Nistor, în deschiderea conferinţei sale cu tema „Memoria Unirii Basaraniei cu România”.

Simpozionul s-a încheiat cu un moment artistic, susţinut de elevii de la Liceul „Ștefan Vodă”. „Suntem privilegiaţi de a fi astăzi, într-o zi importantă, oaspeţii dumneavoastră. Am organizat acest proiect pentru copii, să ştie că sunt români, să vorbească limba română, să cunoască locurile, tradiţiile şi obiceiurile româneşti şi vă aşteptăm cu mult drag la noi, la Ștefan Vodă”, a spus profesoara Elena Corniţel.


COMENTARII

WORDPRESS: 0