Deranjamentele la electricitate pot fi semnalate de consumatorii Delgaz și în mediul on-line

Deranjamentele la electricitate pot fi semnalate de consumatorii Delgaz și în mediul on-line

Dimensiune text

 

Pe site-ul delgaz.ro a fost dezvoltată o secțiune specială pentru înregistrarea sesizărilor privind întreruperile de energie electrică, facilitate ce reprezintă o alternativă la serviciile din Call Center-ul companiei, informează reprezentanții Delgaz Grid.

Astfel, clienții Delgaz Grid din județele Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Suceava și Botoșani care doresc să sesizeze avarii în sistemul de distribuție al energiei electrice au la dispoziție, începând din luna decembrie, o alternativă în mediul online, mult mai rapidă și mai simplă. Astfel, ei pot accesa site-ul delgaz.ro, secțiunea energie electrică/ rețeaua de distribuție a energie electrice/ anunță deranjamente, unde după întroducerea datelor privind localizarea deranjamentului (județ, localitate, stradă, cod loc consum, nr. de telefon), la final ei vor primi un număr de înregistrare a sesizării.

Această procedură on-line are o durată de aproximativ 1 minut și reprezintă o alternativă la Call Center-ul Delgaz Grid, ce poate fi apelat la numărul de telefon: 0800.800.929.

De asemenea, în secțiunea energie electrică/ informații utile/ întreruperi programate pot fi obținute informații legate de lucrările dintr-o localitate, străzile pe care se desfășoară aceste intervenții și intervalul orar estimat pentru finalizarea lor. Totodată, consumatorii se pot abona pentru primirea informațiilor pe e-mail despre întreruperile de energie ce îi pot afecta.

„Prin noile facilități ale site-ului, compania Delgaz Grid și-a propus reducerea semnificativă a timpului de interacțiune a unui client în situațiile referitoare la anunțarea unui deranjament și îmbunătățirea informării în cazul unor incidente sau lucrări programate în rețeaua de distribuție a energie electrice”, precizează comunicatul Delgaz Grid.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Vasile Tudorachi 2 luni

    Este un lucru bun si rapid, de comunicarea deranjamentului.