Prima paginăSocial

[VIDEO] Deputatul romașcan Silviu Vexler, decorat de președintele Iohannis cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”

[VIDEO] Deputatul romașcan Silviu Vexler, decorat de președintele Iohannis cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”

Dimensiune text

 

Joi, 29 octombrie, la Palatul Cotroceni din București a avut loc ceremonia de decorare de către președintele României Klaus Iohannis a deputatului Silviu Vexler, președinte al Grupului Parlamentar România – Israel, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

Deputatul Silviu Vexler s-a născut la Roman, în decembrie 1988, și este nepotul președintelui Comunității Evreiești din Roman, profesorul Iancu Wexler. A absolvit în 2010 Universitatea Hyperion, Facultatea de Jurnalism. A îndeplinit funcțiile de consilier personal al preşedintelui Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, de consilier în cadrul Biroului Parlamentar al deputatului Aurel Vainer și de preşedinte al Comisiei de Etică şi Mediere din cadrul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. A fost ales în Parlament pentru prima dată, la alegerile din 2016, din partea minorităților naționale, candidat al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, după retragerea lui Aurel Vainer.

Deputatul Silviu Vexler face parte din Comisia permanentă pentru muncă şi protecţie socială (vicepreşedinte), din Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale și face parte din mai multe Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state: Statul Israel (vicepreşedinte), Marele Ducat de Luxemburg, Muntenegru, Republica Finlanda și Bosnia şi Herţegovina.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a deputatului Silviu Vexler cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler la finalul lunii februarie a acestui an, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția importantă avută în privința păstrării memoriei victimelor Holocaustului, pentru inițierea unor proiecte legislative axate pe prevenirea şi combaterea antisemitismului, precum şi pentru serviciile aduse țării noastre în domeniul diplomației parlamentare”.

În cadrul ceremoniei de joi, 29 octombrie, președintele Iohannis a declarat: „Stimate domnule deputat (…) v-am conferit Ordinul Național «Pentru Merit» în grad de Cavaler pentru activitatea dumneavoastră deosebită în ceea ce privește reprezentarea cu cinste, dedicare și responsabilitate a comunității evreiești din România în Parlamentul nostru.

Această distincție este, totodată, un simbol al considerației pentru contribuția dumneavoastră la consolidarea relațiilor speciale de prietenie și colaborare dintre România și Statul Israel, la progresul comunității evreilor români și la menținerea legăturii aparte cu israelienii originari din România care trăiesc în Israel.

În același timp, distincția de astăzi răsplătește eforturile pentru păstrarea și cinstirea memoriei victimelor Holocaustului, prin inițierea și susținerea cu succes a unor proiecte legislative dedicate prevenirii și combaterii antisemitismului. (…)

Stimate domnule deputat Silviu Vexler, vă înmânez Ordinul Național «Pentru Merit» cu convingerea că veți contribui și pe mai departe la construcția unei Românii care, asumându-și trecutul, își poate fructifica potențialul și oportunitățile, în beneficiul tuturor cetățenilor ei, fără excepție! Vă felicit!”.

 

 

Foto, Video: Administrația Prezidențială

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0