Deputatul PNL Laurenţiu Dan Leoreanu: „Executivul Grindeanu este cel mai slab guvern pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani. Miniştrii Executivului sunt subiect de glume şi mai bine de două treimi dintre aceştia ar trebui remaniaţi”

Deputatul PNL Laurenţiu Dan Leoreanu: „Executivul Grindeanu este cel mai slab guvern pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani. Miniştrii Executivului sunt subiect de glume şi mai bine de două treimi dintre aceştia ar trebui remaniaţi”

 

Deputatul liberal Laurenţiu Dan Leoreanu a afirmat că, dacă s-ar organiza un concurs, guvernul Grindeanu ar primi titlul de cel mai slab guvern pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani şi a punctat că miniştrii Executivului sunt subiect de glume pe reţelele de socializare:

„Dacă am organiza un concurs, guvernul condus de Sorin Grindeanu ar primi trofeul pentru cel mai slab executiv pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani. Zi de zi, miniştrii guvernului PSD-ALDE sunt subiect de glume pe reţelele de socializare sau alarmează Comisia Europeană şi instituţiile europene. Declaraţiile halucinante ale lui Petre Daea, ministrul Agriculturii, par desprinse dintr-un film cu Louis de Funès, iar pentru ministrul Turismului, strategia domeniului pe care îl gestionează se limitează la înlocuirea frunzei din brandul turistic al României cu o oaie. Între timp, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, secretar de stat pe probleme de aviaţie în timpul guvernării Ponta şi câteva luni în guvernarea Cioloş, artizan al schimbării conducerii Romatsa în februarie 2017 cu un management politic, are îndrăzneala de a da vina pe executivul Cioloş pentru greva de ieri de la ROMATSA. În plin scandal al legii salarizării, cu sindicalişti nemulţumiţi în stradă, PSD îl ascunde pe ministrul de Finanţe pentru că acesta nu poate gira o lege a salarizării nesustenabilă şi care, dacă va fi adoptată, va genera în scurt timp tăieri de salarii şi măriri de taxe şi impozite. Ministrul de Interne, Carmen Dan, şi-a ocupat o bună parte din timp încercând să câştige imagine de pe marginea jocului Balena Albastră, în timp ce ministrul Sănătăţii este incapabil să rezolve criza vaccinurilor de săptămâni întregi. În plus, alţi miniştri ai guvernului Grindeanu sunt absenţi din spaţiul public şi complet necunoscuţi.

În doar câteva fraze, acesta este bilanţul de 6 luni al guvernului Grindeanu. O remaniere a guvernului PSD-ALDE, des vehiculată în spaţiul public, nu este suficientă: mai bine de două treimi dintre miniştri ar trebui schimbaţi din funcţie, după o evaluare obiectivă. Imediat după Congres, este esenţial ca PNL să se organizeze atât la Centru, dar şi în teritoriu şi să taxeze constant, argumentat şi să scoată la iveală greşelile guvernării PSD. Nu avem dreptul de a depune o moţiune de cenzură până la finalul acestei sesiuni legislative, dar este obligatoriu să depunem toate eforturile pentru a strânge voturile necesare demiterii guvernului Grindeanu în vederea sesiunii parlamentare din toamnă”.

 

Comunicat de presă

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • bine ca te-ai ingrasat tu de atata supt mafiotule

  • Omul asta chiar nu are nici un fel de bun simt si de rusine??? A uitat ce au facut guvernele lui Boc si Ungureanu? Ce a facut PDLul cu banii romanilor,cu salariile si pensiile? cat au furat Udrea,Pinalti,Cocos,si restul pdelistilor de frunte ,prietenii domnului Leoreanu???Nu stiu cum msi are curajul sa deschida gura?