Deputatul Laurențiu Leoreanu: „Toate cifrele incluse în buget reprezintă nişte minciuni”

Deputatul Laurențiu Leoreanu: „Toate cifrele incluse în buget reprezintă nişte minciuni”

 

 

Bugetul de stat construit pentru 2019 este un buget science-fiction, pentru că se bazează pe nişte ficţiuni în ceea ce priveşte bazele acestui buget, respectiv o rată a inflaţiei de 2,8%. Să ne aducem aminte că rata anuală a inflaţiei, care era aproape zero în momentul în care PSD-ALDE s-au instalat la guvernare, a ajuns la un nivel extrem de ridicat, 5,4% rata anualizată şi la ora actuală este 4,6% rata anualizată, în condiţiile în care leul s-a prăbuşit, în condiţiile în care vor avea loc scumpiri în lanţ datorate creşterii costurilor cu energie electrică, cu gazul natural.

Evident că vom avea un puseu inflaţionist şi evident că rata inflaţiei propusă în acest buget, respectiv 2,8%, este science-fiction, este o minciună. Cursul de schimb euro-leu, deşi era 4,76, în proiectul de buget este stabilit un euro la 4,67 lei, care este chiar mai mult decât science-fiction, este o minciună gogonată, pentru că tendinţa va fi de slăbire în continuare a leului, pentru că fenomenele negative care se petrec în economie cu siguranţă vor afecta şi puterea leului şi, implicit, vor duce la continuarea scăderii leului în raport cu euro.

De asemenea, tot ca o premisă falsă este şi creşterea economică de 5,5%. Cum poţi să îţi asumi o asemenea creştere economică de 5,5% în condiţiile în care toate prognozele făcute de instituţii internaţionale de prestigiu indică o creştere economică de maxim 4%, deşi, cel mai probabil, această creştere economică nu va depăşi 3,5%?

Ori este clar că toate cifrele sunt puse din burtă în aceste condiţii, toate cifrele incluse în buget reprezintă nişte minciuni, aşa cum au reprezentat şi în bugetele pe anii anteriori, în special sumele alocate pentru investiţii şi sumele alocate pentru educaţie reprezintă nişte minciuni.

Guvernul minte că alocă cele mai mari sume pentru autorităţile locale, în realitate taie peste 4,5 miliarde din banii comunităţilor locale, evident făcându-se că le dă bani autorităţilor locale. Au trecut cheltuielile cu asistența socială la primarii, ceea ce înseamnă costuri mult mai mari pentru primării.

Laurențiu Leoreanu,
Deputat PNL de Neamț

Declarație de presă

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0