Articol publicat în data de: lun, 10 Oct 2016



Deputatul Cătălin Drăgușanu a trecut la PNL

 

catalin-dragusanuParlamentarul Cătălin Drăgușanu  s-a înscris duminică, 9 octombrie, în Partidul Național Liberal, filiala Neamț. Deputatul a decis să facă pasul către liberali după ce a fost exclus din ALDE pentru că și-a permis să critice pozițiile și deciziile președintelui Senatului, Cătălin Popescu Tăriceanu, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

Decizia a fost agreată în cadrul unei ședințe interne, la care au participat mai mulți lideri liberali din județul Neamț. Cătălin Drăgușanu a făcut pasul către PNL după ce liderii de la ALDE au decis excluderea acestuia din formațiune după ce a cerut ca pe listele de candidați la alegerile parlamentare să fie incluse doar persoane verticale și mai puțin controversate.

„Nu am vrut să renunț la toată munca pe care am depus-o până acum pentru binele nemțenilor. Am vrut să fac asta ca membru ALDE, dar, din păcate, s-a dovedit a fi un partid în care nu m-am mai regăsit, un partid care s-a transformat într-un SRL, unde doar interesele unora contează, nu munca pentru binele cetățenilor. Am decis să mă alătur PNL, pentru că și eu cred în principiile liberale, în valorile dreptei și aici sunt politicieni care au arătat că le pasă de cetățeni. Sunt convins că alături de Mugur Cozmanciuc și de restul colegilor din Neamț vom face echipă bună și după ce ne vom consulta cu cetățenii vom pune în practică proiectele necesare pentru a le rezolva problemele”, a declarat Cătălin Drăgușanu.

Cătălin Drăgușanu este deputat în Colegiul 1 Neamţ și a candidat din partea ALDE la Primăria municipiului Piatra Neamț, la alegerile locale din 2016, unde a ieșit pe locul 3, obținând 14%.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close