Deputatul Alexandru Rotaru și alți doi parlamentari vor modificarea legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice

Deputatul Alexandru Rotaru și alți doi parlamentari vor modificarea legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice

 

 

Miercuri, 20 februarie, am depus împreună cu colegii mei, deputații Petre Florin Manole și Andrei Pop, Propunerea legislativă de modificare a Legii privind prevenirea și combaterea violenței domestice, prin care să fie acordate ambelor părţi, reclamant şi pârât, drepturi egale în cazul proceselor care au obiect emiterea ordinului de protecţie.

Pe lângă colegii din Parlament, proiectul de lege a fost sprijinit de mai multe ONG-uri, mai ales de Asociația ANAIS, care are o activitate îndelungată în domeniul apărării drepturilor omului. Aș vrea să le mulțumesc pe această cale pentru implicare.

În expunerea de motive am susținut faptul că modificarea legii se impune pentru a asigura ambelor părţi drepturi egale în cazul proceselor ce au ca obiect emiterea ordinului de protecţie, în conformitate cu litera şi spiritul art. 16, alin (1) şi art 124, alin (2) din Constituţia României.

Legislația în vigoare limitează dreptul victimei de a ataca cu APEL refuzul unui judecător de a emite ordinul de protecție. Propunerea noastră stipulează următoarele: La articolul 30, alineatul (1) acesta se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 30 – (1) Hotărârea prin care se soluționează cererea de emitere a ordinului de protecție este supusă numai apelului, în termen de 3 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare dacă s-a dat fără citarea lor.”

Legislaţia prezintă o sincopă majoră, care poate deveni chiar fatală pentru victimele violenţei domestice. Astfel că, aprobarea acestei inițiative legislative reprezintă o adevărată șansă la viață pentru victimele care sunt abuzate aproximativ o dată la fiecare 25 de minute, potrivit unei statistici din anul 2018.

Alexandru Rotaru,
Deputat PSD de Neamț

Comunicat de presă

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0