Depistați sub influența alcoolului la volan

Depistați sub influența alcoolului la volan

 

 

Duminică, 14 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat, pe o stradă din localitatea Săbăoani, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Roman. Conducătorul auto a fost supus testării alcoolscopice, care a indicat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Sâmbătă, 13 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DC 159C în localitatea Cîndești, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul din Cîndești a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei

Duminică, 14 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat un bărbat de 46 de ani, din Gârcina, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii din Piatra Neamț. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cele trei situații prezentate, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, informează IPJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0