De luni, certificatul de cazier judiciar se obţine mai simplu

HomeActualitate

De luni, certificatul de cazier judiciar se obţine mai simplu

 

cazier judiciar birou romanÎncepând de luni, 11 iulie, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei. Acesta se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării.

Poliţia Română operaţionalizează prevederile OUG nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Astfel, începând cu data de luni, 11 iulie, pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar nu se mai solicită timbrul fiscal, în valoare de 2 lei.

Pentru a se obţine un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de: actul de identitate aflat în termen de valabilitate şi chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei.

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar în România, persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-şi dovedească calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de: dovada calităţii de persoană juridică, dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante (Anexa 38 din H.G. nr. 345/2010), copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal şi chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei.

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Astfel, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor în bazele de date, adeverinţe în care se consemnează rezultatele verificărilor. Aceste adeverinţe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar şi se utilizează exclusiv în străinătate.

„Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situaţiile în care cererea este depusă în România. Pentru situaţiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverinţelor, în termen de 10 zile de la data solicitării. Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate”, precizează un comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

 

Comentarii

WORDPRESS: 0