Articol publicat în data de: mar, 27 Sep 2016



De la Sixtină, la Minipunct

 

ciobanu gheorghe am 03Un nou popas goblenier la Muzeul de Artă. O formă de creaţie plastică siameză cu tapiseria, care cere artistului, pe lîngă har demiurgic, şi răbdarea unui meteorolog alpin. De data asta, în situaţie de „bis”, e „mîna” măiestritului Constantin Cazacu, ce ne reţine dialogul cu Arta într-un grupaj intitulat: „Culorile Sufletului”.

Ca o reacţie, parcă, la nepotolita şi uriaşa expansiune cosmică a Universului nostru, autorul nu intră în panică şi ne conduce în lumea infinitului mic al goblenului. Prin aceasta, se alătură şi el la viziunea „retracţiunii universale”, asemeni creatorilor de „Haiku” sau „Livre de poche”, de „Disneyland” sau „Pointilism” pictural. De la dimensiunile „Marelui Zid Chinezesc” sau ale acelei zidiri manolice, pornită în a fi „Casa poporului”, autorul goblenier ne aduce, asemeni experimentului ştiinţific cu numele de LHC din Elveţia, la acelea ale unor „mezoni” cromatici de „mini-puncte”.

Cazacu metamorfozează infinitul, reducîndu-l, artistic, de la sistemic, la structural, fără ca prin aceasta să fărîmiţeze emanaţiile sensibile ale realităţii redate. E ca şi cum ar relua uriaşa „Istorie a Artelor” şi ar imprima-o pe CD-uri. Să mai adăugăm, apoi, şi dualismul acestor creaţii, care îşi conturează, la început, o grafiere a subiectelor, asemeni unui „grund”, peste care se suprapune, apoi, mirajul „atomilor” de culoare. O modalitate ce aminteşte de „Sonata Kreutzer”, la care, peste acompaniamentul pianistic, se suprapune, ireal, limbajul viorii.

expozitie-goblenuri-cazacuTematica lucrărilor sale este întinsă, universală, de la Leonardo da Vinci cu mistica sa „Cină” pînă la „Țărăncuţele” lui Grigorescu, sau de la Cvartetul anotimpurilor şi pînă la bogata suită de portrete. Iar unde ne întîlnim cu figuri umane, acolo explozia de expresivitate ne aduce pe scenă de teatru, sau în faţa unui „obiectiv” cinematografic. Aşa create, prin birefringenţă şi pointilism, goblenurile lui Cazacu emană în tăcere cascade de viaţă.

De aici se desprinde şi o altă trăsătură a stilului acestuia, şi anume existenţa unei impresionante concordanţe între nevăzuta grafiere anterioară şi realizarea finală a creaţiilor. E ca şi cum, pe un acelaşi ecran, se proiectează, prin două aparate optice, un singur film.

Cromatica e vie, solarică, naturală, amintind de acea folclorică. Fiecare lucrare pare a fi o paletă, mai mică sau mai mare, pe care, nu de mult, a fost întins şi încă neamestecat conţinutul unei duzine de tuburi. Un colorit care, uneori, dacă e vorba de capodopere ale picturii universale, duce mai departe viziunea autorului clasic, apropiind-o de modalitatea contemporană a „plein-air”-ismului.

O expoziţie la care, după ce am preţuit-o, la început, de aproape, contopindu-ne, discret, cu intimismul şi miniaturismul lucrărilor ei, simţim, parcă, după aceasta, dorinţa de a redeveni cotidieni şi de a o aplauda „baroc”, ca şi cum ne-am afla la finalul unui spectacol scenic, desfăşurat sub arcuirea de boltă a unei „Grande-Opéra” romantică.

 

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna aprilie 2011

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>