Articol publicat în data de: mie, 19 Oct 2016



De joi, amenzi mai mari pentru contravențiile silvice. Sancțiuni de până la 12.000 de lei

 

lemneDin data de 20 octombrie vor intra în vigoare modificările aduse Legii 171/2010 privind sancționarea contravențiilor silvice prin OUG nr. 51/2016.

Conform noilor prevederi, cuantumul amenzilor a fost dublat pentru următoarele contravenții: ,,tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori, puieţi, pomi de Crăciun ori lăstari din fondul forestier naţional sau tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori de pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional, dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior”, ,,furtul ori însuşirea arborilor tăiaţi cu drept sau fără drept, a puieţilor, pomilor de Crăciun ori a lăstarilor din fondul forestier naţional sau a pomilor de Crăciun din culturi specializate sau furtul ori însuşirea arborilor tăiaţi cu drept sau fără drept de pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional, dacă valoarea prejudiciului, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior”.

În situațiile mai sus menționate, sancțiunile contravenționale pot ajunge până la un maxim de 12.000 de lei, față de un maxim de 5.000 lei cum era prevederea anterioară.

A fost introdusă o nouă contravenție sancționată cu amendă de la 2.000 la 5.000 de lei, respectiv ,,accesul persoanelor în fondul forestier naţional cu autovehicule nedestinate transportului masei lemnoase, fără acordul scris al proprietarului sau administratorului”.

La art. 12 din Legea 171/2010, cuantumul amenzilor a rămas același, de la 500 la 800 de lei, însă au fost introduse patru noi fapte contravenționale, respectiv: trecerea animalelor domestice neînsoţite prin fondul forestier, fără aprobare legală; aruncarea sau depozitarea în fondul forestier naţional a reziduurilor menajere, industriale, petroliere sau rezultate din prelucrarea lemnului, a substanţelor chimice, a apei sărate şi a altor substanţe; neluarea de către proprietarii sau deţinătorii de obiective legal amplasate în fondul forestier sau limitrof acestuia a măsurilor privind salubrizarea şi igienizarea pădurilor limitrofe obiectivelor; înfiinţarea sau funcţionarea de centre sau puncte de colectare permanente sau volante de achiziţie a ciupercilor şi fructelor de pădure, precum şi a celorlalte produse nelemnoase specifice fondului forestier, fără avizul ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice.

Ca noutate, a fost introdusă o prevedere în aliniatul 12 din articolul 19, respectiv ,,pentru faptele constatate pe timpul transportului materialelor lemnoase sau al pomilor de Crăciun, sancţiunea principală se aplică operatorului economic/persoanei fizice care deţine mijlocul de transport”.

De asemenea, la aliniatele 13-14 din prezentul articol, se prevede ,,mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală conform normelor referitoare la provenienţa,

circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund se confiscă”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close