De câte lucruri pe care le-ai făcut în viață te rușinezi? – guest post Cristina Gherghel

De câte lucruri pe care le-ai făcut în viață te rușinezi? – guest post Cristina Gherghel

 

Știi momentul acela în care te îmbeți dintr-o gură de bere și începi să plângi, să dai cu pumnii în pereți sau să te dezbraci?

Dar de momentul terifiant în care te-ai gândit să răspunzi la întrebarea șefului și ai spus o prostie înfiorătoare în fața tuturor, îți amintești?

Exemplele pot continua, dar ai înțeles care-i subiectul.

Tu cari pe umeri o astfel de rușine?

Eu, da. Multe. Nu este o laudă, dimpotrivă, îmi vine să intru în pământ doar cât mă gândesc.

Numai săptămână trecută, de exemplu, m-am plâns în public că cineva m-a acuzat pe nedrept de anumite acțiuni meschine. De parcă nu mi s-ar mai fi întâmplat asta înainte. De parcă aș fi fost singura care intră în astfel de situații de bună voie și nesilită de nimeni.

Dar m-am supărat îngrozitor, m-am dat în ceasul morții aș putea spune, deoarece aveam o mulțime de probleme de rezolvat și era o zi specială pentru mine. În plus, eram deosebit de obosită și ocupată. Aș fi vrut să am pace, căci mult lupt pentru ea. A fost injust modul în care am fost tratată.

Dar la câte nedreptăți nu suntem supuși mulți zilnic?

Ar trebui să fim obișnuiți. Uite însă că e greu să te obișnuiești cu așa ceva, când te aștepți ca oamenii să se comporte cu tine așa cum faci tu cu ei.

Și aici greșesc eu cel mai mult, din punctul de vedere al multora. N-ar trebui să aștept nimic de la semenii mei, zic cei care suferă când mă văd deznădăjduită.

Și eu le dau dreptate: nu aștept să fiu luată în brațe, dar nici nu visez la un tratament abuziv. Nu sunt masochistă.

Dar cât de mult mă căiesc după ce mă jeluiesc în fața altora, nici nu-ți dai seama.

Înainte de lamentările menționate mai sus, pe care le regret din toată inima mea acum, am publicat o întreagă carte cu același subiect. „The Heaviness of Breathing” se numește. În română, literal, ar fi „Greutatea de a respira”. Ceea ce înseamnă de fapt: „Greutatea de a trăi/de a fi în viață”.

Îți dai seama?

Cea mai urâtă carte scrisă vreodată. Pe bune. Este îngrozitoare! Norocul meu că e în engleză și am mari speranțe că nu o să o citească nimeni, niciodată.

În fine, acestea sunt doar două dintre acțiunile mele trecute de care mă rușinez profund. De aș face o listă cu toate-toate am sta aici vreo lună. Minim.

Ce s-ar întâmpla oare, dacă aș putea da timpul înapoi? M-aș comporta diferit?

Cred că nu. În momentul în care m-am plâns în public, așa am simțit că trebuia să fac. Sunt blogger, o fac din instinct. Este un subiect ca oricare altul. Un subiect pe care-l cunosc prea bine.

Pentru cine nu știe, blogging-ul asta e la origine. Un fel de jurnal personal împărțit cu toată lumea. În ziua de azi, majoritatea blogger-ilor scriu despre câte în lună și în stele, numai despre ei nu. Și eu îi salut cu respect și admirație pe aceștia. Ar trebui să le urmez exemplul, pentru că tot ce spunem sau facem în prezența altora se poate întoarce împotriva noastră. Într-o zi, cineva îmi va scotoci prin postările publice și mă va face una cu pământul.

Nu mă îngrijorez încă. Mai este timp până devin destul de importantă ca cineva să-și piardă timpul cu așa ceva.

S-au făcut nenumărate studii și mulți psihoterapeuți încurajează pacienții să-și documenteze supărarea – ca terapie.

Indicat ar fi să nu-ți publici gândurile negre, cum fac eu, căci ele se modifică în timp. Supărarea diminuează, moralul se schimbă, situațiile evoluează iar dacă privim din mai multe perspective putem ajunge la concluzia că ne-am supărat degeaba.

Nu este și cazul meu menționat mai sus. Dar această posibilitate are multe probabilități în cele mai multe cazuri, mai ales dacă suntem persoane obiective și rezonabile, în general.

Dar oare ce ne îndeamnă să facem astfel de lucruri de care apoi ne rușinăm?

Cum am scris mai sus, oboseala joacă un rol extrem de important în modul în care suntem afectați de ce ni se întâmplă. Fiecare dintre noi are o limită de suportare. Care suportă mai puțin, care mai mult, care deloc, care la infinit. De regulă, cu cât ni se întâmplă mai multe lucruri urâte, cu atât răbufnim mai des, mai cu seamă dacă suntem impulsivi.

Eu lupt împotriva firii mele impulsive, lupt împotriva emoțiilor care mă copleșesc, așa cum lupt să nu-mi pierd speranța în oameni.

Dacă ești ca mine, te simți mereu obosit, căci să lupți este infinit mai greu decât să te dai bătut.

Povățuiesc pe toți să-și scrie orice supărare pe foi de hârtie sau pe un document virtual. Apoi îi îndrum să citească cu voce tare ce-au scris. O dată, de două ori, de trei ori… De mai multe ori.

Dacă toate simțurile tale urlă să te cerți cu cineva, să-i aduci fel de fel de acuze, ofense și insulte, scrie unde poți și vrei tot ce-ți trece prin minte. Chiar și cu cretă pe o tablă, numai să nu fie în public. Apoi aruncă o privire la ce ai scris, citește cu voce tare ca și cum te-ai certa cu cine te-a supărat. Spune-i ce vrei, urlă de mai multe ori. Făcând asta în solitudine, supărarea se împrăștie ca ceața și salvăm relații, evitând o grămadă de suferință.

Cuvintele taie la fel ca săbiile. Odată ce le aruncăm în vânt, nu le mai putem lua înapoi. Și mulți oameni sunt dotați din naștere cu acea abilitate ciudată de a nu uita răutatea, mai ales dacă e gratuită, chiar și după ce au iertat.

Corect ar fi să nu uităm nici binele pe care ni-l fac alții. Dar oamenii sunt ființe bizare și preferă suferința în locul bucuriei, fără măcar să-și dea seama. Unii văd rău peste tot. Alții refuză să îl vadă chiar dacă-i în fața lor în orice clipă. De aceea izbucnesc, parcă din senin, când picăturile umplu paharul. Și tot ei se simt stânjeniți.

Sunt puțini cei care simt rușine că au reacționat omenește la nedreptate, dar și mai puțini sunt cei care-și dau seama că au făcut rău cui nu merită.

În momentul în care voi învăța cum să mă feresc de acești oameni și cum să nu sufăr când sunt atacată, voi termina de scris „Ce ești azi, ai decis ieri”.

Ar fi fost salutar dacă aș fi învățat asta până acum.

Iar tu, dacă te îmbeți ușor și te transformi într-o muiere plângăcioasă și libertină sau într-un lup sălbatic, și a doua zi nu vrei să ieși din casă de rușine, ai face bine să eviți băutura. Nu e pentru tine.

Indicat ar fi ca toți să ne păzim de situații care ne fac să ne comportăm extravagant, dar despre cine ar mai vorbi vecina, colega sau prietena?

Și cum ar fi viața de zi cu zi fără așa ceva? Plată și răsuflată.

Așa că îmbată-te și dansează lambada, făcând striptease, dacă așa simți. La începutul lumii, toți erau în fundul gol. Așa ne naștem.

Nu zic că-i bine, dar e distractiv să vezi pe cineva alergând în chiloți pe sub felinare, mai ales când afară ninge sau plouă. Ba e chiar romantic.

Atâta timp cât nu facem rău ființelor, superioare ori inferioare, nu dăm foc la clădiri, nu distrugem natura și lucrurile din jur, eu zic că suntem liberi să facem ce vrem.

Nu ești de aceeași părere?

 

Îmi doresc ca tu să fi apreciat ce ai citit. Dacă-i așa, te aștept pe blog-uri și rețele sociale:

 

CRISTINA GHERGHEL

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • ce mai e spus?

  • [Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului considerat vulgar sau jignitor.]