HomeEducatie

Dascăli pregătiți în prevenirea consumului de droguri

Specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Neamţ din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog au susţinut, în perioada 4 – 11 noiembrie, sesiunea de formare cu tema „Formare de bază în prevenirea consumului de droguri”, destinată consilierilor educativi şi profesorilor diriginţi din municipiul Roman.

Locaţia sesiunilor de formare a fost asigurată de Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman, beneficiindu-se în demersul de formare de sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ.

drog 02Prin derularea acestui curs s-a urmărit crearea şi dezvoltarea unei reţele de prevenire la nivelul unităţilor şcolare din municipiul Roman, formată din minim 25 de profesori diriginţi acreditaţi de Centrul Naţional de Formare şi Documentare în domeniul Drogurilor (CNFDDD) din cadrul Agenţiei, pe parcursul primului semestru din anul şcolar 2015 – 2016.

Obiectivul general al cursului a constat în îmbunătăţirea competenţelor în domeniul prevenirii consumului de tutun, alcool şi droguri, pentru 25 de consilieri şcolari şi profesori diriginţi din unităţile şcolare ale municipiului Roman.

Sesiunea de formare a fost susţinută de Nicoleta Tablan şi Elena Doroftei, formatori autorizaţi ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări) din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog – CPECA Neamţ.

Finalitatea formării participanţilor la curs, cadre didactice provenind din 12 unităţi şcolare – licee şi şcoli gimnaziale din municipiul Roman, a fost benefică. Prin aceste cursuri, participanţii au dobândit cunoştinţe generale despre diferite categorii de droguri, semnele şi simptomele consumului de droguri, factorii de risc şi de protecţie ai consumului de droguri, exemplele de bune practici la nivel naţional în prevenirea consumului de droguri, activităţile de prevenire, principalele prevederi din legislaţia referitoare la consumul de droguri în România.

Totodată, prin aceste cursuri s-au îmbunătăţit abilităţile de comunicare eficientă între profesori şi elevi, în activităţile de prevenire a consumului de droguri, precum şi între profesor şi elevul consumator de droguri, ca prim pas în ajutorul care poate fi acordat unei persoane dependente de droguri, îmbunătăţirea competenţelor pentru iniţierea, redactarea şi implementarea de proiecte antidrog în mediul şcolar.

Comentarii

WORDPRESS: 0