Dan Manoliu, romaşcanul care ocupă funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, a decis să demisioneze.
Acesta va depune demisia la CJ Neamţ la începutul săptămânii viitoare. „Demisionez din motive personale, atât pot să spun”, a afirmat Dan Manoliu (PSD). Acesta nu a vrut să facă alte comentarii pe marginea acestei hotărâri, dar se ştie, deja, că demisia face loc unui alt social-democrat, care nu ar fi putut, altfel, să ajungă al doilea om în CJ Neamţ. Oficial, şeful de partid îl susţine pe Dan Manoliu, dar îşi face griji pentru sănătatea acestuia. „Bine-nţeles că îl susţinem, dar aici nu este vorba despre susţinere, ci despre capacitatea fizică a domnului Manoliu de a-şi îndeplini atribuţiile în calitate de vicepreşedinte al CJ Neamţ. Dacă decide să demisioneze, prima opţiune a PSD Neamţ în locul domnului Manoliu este Dan Vasile Constantin”, a declarat Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ.
Dan Manoliu a fost ales vicepreşedinte al CJ Neamţ pe data de 31 mai, în locul lui Andrei Ignat (PNL), care a demisionat tot după un mandat de doar câteva săptămâni. Dacă Dan Vasile Constantin va primi încrederea legislativului judeţean, va fi a opta persoană care va deţine funcţia de vicepreşedinte, în 13 luni de mandat al actualului Consiliu Judeţean.
Comentarii
a vrut si el sa vada cu este sa fii vice. s-a lamurit ca nu-i de el.