HomeEducatie

Cursuri de legislația muncii pentru liceeni

Liceenii vor învăța la școală, în cadrul unui curs opțional, elemente de legislația muncii: cum să își caute un loc de muncă, ce înseamnă un contract de muncă sau cum să nu fie victime ale accidentelor de muncă.

 

 

Ținta o reprezintă, în special, elevii de la liceele tehnice și tehnologice, dar reprezentanții nu exclud nici discuții la orele de dirigenție pe această temă, în cazul elevilor de gimnaziu. Introducerea cursurilor este o urmare a protocoalelor semnate de Ministerul Educației, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și Inspecția Muncii, avînd ca scop creșterea șanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dar și pregătirea tinerilor care urmează să intre pe piața muncii în domeniul legislației muncii.

Reprezentanții instituțiilor semnatare au remarcat faptul că încheierea acestor documente a fost determinată și de faptul că tinerii devin primele victime ale accidentelor de muncă, pentru că nu își cunosc drepturile în calitate de angajați.
Datele statistice arată că 64,5% dintre victimele accidentelor de muncă sînt tineri aflați în primii cinci ani de activitate, 20% dintre ei fiind în primul an de activitate. Alți 29,1% au între unu și trei ani de activitate.

În urma parcurgerii cursului, la finele liceului, elevii ar trebui să știe cui să se adreseze pentru a obține un loc de muncă, ce înseamnă un contract de muncă, care sînt prevederile Codului Muncii și cum să nu cadă victime accidentelor de muncă sau cum să nu fie păcăliți de angajatori.
Aceste parteneriate inter-instituționale mai prevăd facilitarea accesului șomerilor înregistrați în evidențele agențiilor județene de ocupare la programul „A doua șansă”, pentru finalizarea învățămîntului primar și a celui secundar inferior, organizarea de stagii de pregătire practică pentru elevii de liceu, pentru studenții facultăților de asistență socială, în ANOFM și în agențiile județene, în vederea familiarizării acestora cu activitatea serviciului public de ocupare, inițierea și desfășurarea unor campanii de informare și consiliere în școli pentru promovarea măsurilor active destinate tinerilor și pentru prevenirea riscului marginalizării.

Comentarii

WORDPRESS: 0