Curs de prim ajutor pentru cercetașii din Pildești

Curs de prim ajutor pentru cercetașii din Pildești

 

Vara se apropie cu pași repezi, iar cercetașii Centrului Local „Adormirea Maicii Domnului” Pildești, din cadrul Organizației Naționale Cercetașii României, abia așteaptă activitățile de explorare în natură, dormitul în cort și aventurile în necunoscut. Însă, ca succesul unor astfel de activități să fie garantat, siguranța fiecărui cercetaș este importantă, iar tocmai de aceea cei mai mari, exploratorii și liderii, se pregătesc din plin pentru o vară plină.

Astfel, marți, 25 aprilie, cercetașii au participat la un curs de prim ajutor care a avut loc la „Liceul Tehnologic Sfântul Ioan de la Salle” din Pildești. Doctor Maria Tălmăcel, medicul coordonator al Compartimentului de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Roman, a prezentat tuturor cercetașilor, care au venit cu mult entuziasm și cu multe întrebări, diferite situații în care este important să se acționeze corect pentru salvarea celor a căror viață este pusă în pericol. Au învățat cum să acționeze în caz de înec, de electrocutare, de tăiere și de arsuri. Cercetașii au avut ocazia să testeze și să aprofundeze cunoștințele pe care le aveau deja, dar, mai ales, să afle lucruri noi, care le vor fi cu siguranță folositoare atunci când va fi nevoie să le pună în practică, iar la finalul sesiunii fiecare cercetaș a primit o diplomă care să ateste participarea la această activitate.

Așadar, cercetașii din Pildești sunt acum GATA ORICÂND pentru a acționa în caz ne nevoie, pentru a putea asigura siguranța copiilor și tinerilor cu care lucrează, iar pentru aceasta aduc mulțumiri doctorului Maria Tălmăcel și tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea acestei activități.

Andreea Mîrţ, lider executiv
Centrul Local „Adormirea Maicii Domnului” Pildești

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0