Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

 

 

Vremea se va încălzi în următoarele două săptămâni, până la valori de 25 – 26 de grade spre sfârșitul intervalului, în timp ce probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține ridicată, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 14 – 27 mai, publicată luni.

În Moldova, media temperaturilor maxime va marca o creștere, de la 19 grade în prima zi, până la 23 – 24 de grade între 15 și 18 mai. Valori medii diurne ușor mai ridicate, spre 25 – 26 de grade, se vor înregistra ulterior, în intervalul 20 – 27 mai, când vremea va deveni caldă pentru această perioadă a anului. Regimul termic nocturn va avea o evoluție relativ similară, astfel încât temperaturile minime vor crește în primele zile, de la 8 grade pe 14 mai, până la 11 – 12 grade între 15 și 19 mai, pentru ca apoi, din 20 mai și până la finalul celei de a doua săptămâni a prognozei, să se înregistreze o medie relativ constantă a valorilor nocturne, de aproximativ 13 grade. Ploi în general slabe cantitativ, la nivel local, se vor înregistra pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză și doar în jurul datei de 15 mai acestea se pot semnala pe arii mai extinse.

La munte, regimul termic nu va avea variații semnificative pe parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, prezentând totuși o tendință de ușoară creștere, astfel încât media temperaturilor diurne se va încadra între 12 grade în primele zile și 14 – 16 grade după data de 18 mai. Temperaturile nocturne se vor situa, în medie, între 4 și 6 grade în prima săptămână de prognoză, iar în cea de a doua vor marca o creștere ușoară și se vor încadra între 6 și 8 grade. Probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului prognoză, dar în jurul datei de 15 mai ploile se vor semnala pe arii extinse și vor fi mai importante cantitativ.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0