Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Dimensiune text

 

Vremea se menține caldă pentru această perioadă, în următoarele două săptămâni, cu maxime care vor urca și până la 24 de grade, în timp ce probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată după data de 23 octombrie, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 16 – 29 octombrie, publicată luni.

În Moldova, deși tendința valorilor termice diurne va fi de ușoară scădere de la o zi la alta, până în jurul datei de 23 octombrie vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Vor fi temperaturi maxime, în medie, de 18 – 24 de grade, cea mai ridicată valoare urmând a se înregistra în data de 17 octombrie. În intervalul 23 – 29 octombrie, media maximelor termice va fi de 13 – 16 grade, vremea devenind normală din punct de vedere termic. În ceea ce privește regimul termic nocturn, până în data de 21 octombrie vor fi ușoare variații, media regională a temperaturilor minime fiind de 9 – 12 grade. Ulterior acestei date, minimele vor marca o scădere treptată și vor fi cuprinse între 6 și 9 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere în intervalului 23-29 octombrie, până atunci însă șansele de ploaie vor fi extrem de reduse.

La munte, evoluția regimului termic va fi caracterizată prin valori diurne mai ridicate decât în mod obișnuit în această perioadă a anului, situate în jurul a 16 grade până în jurul datei de 20 octombrie. Apoi, vremea se va răci ușor și treptat, astfel încât, în intervalul 24 – 29 octombrie, media temperaturilor maxime va fi de 6 – 8 grade, apropiată de valoarea climatologic normală pentru final de octombrie. Temperaturile nocturne vor fi de 6 – 8 grade între 16 și 23 octombrie, apoi vor marca o scădere și se vor încadra, în medie, între 2 și 0 grade în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru precipitații va fi nesemnificativă în primele zile ale prognozei, dar va crește după data de 20 octombrie. În jurul datei de 22 – 23 octombrie se pot consemna cantități de precipitații mai importante.

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0