Prima paginăSocial

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Dimensiune text

Regimul termic va fi unul fluctuant în următoarele două săptămâni, zilele calde urmând a alterna cu perioade cu vreme rece, în timp ce precipitații sunt așteptate mai ales în prima jumătate a intervalului, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 12-25 aprilie, publicată luni.

În Moldova, vremea se va încălzi ușor în primele două zile ale intervalului, când media maximelor termice se va situa în jurul a 18-19 grade, apoi se va răci. Astfel, în perioada 14-17 aprilie, temperaturile diurne se vor situa în medie între 10 și 12 grade, valori cu mult sub cele normale. Începând cu data de 18 aprilie, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, media maximelor urmând să atingă valori de 14-15 grade în ultimele zile din cea de-a doua săptămână. Minimele termice nu vor avea variații semnificative și se vor situa în medie între 4 și 6 grade, exceptând prima noapte când acestea vor fi mai scăzute la medii de 2-3 grade. Temporar va ploua în cea mai mare parte a intervalului, dar pe arii mai extinse și în general moderat cantitativ în intervalul 14-16 aprilie.

La munte, în primele două zile se vor înregistra temperaturi maxime medii de 9 – 10 grade, apoi vremea se va răci accentuat. Astfel, în perioada 14-16 aprilie, temperaturile diurne se vor situa în medie între 0 și 2 grade, valori cu mult sub cele normale. Începând cu data de 17 aprilie, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, media maximelor urmând să atingă valori în jurul a 6 grade la finalul celei de-a doua săptămâni. Minimele termice nu vor avea variații semnificativ și vor fi preponderent negative, cuprinse în medie între -4 și 0 grade. Temporar vor fi precipitații slabe în cea mai mare parte a intervalului, mai ales sub formă de ploaie, exceptând intervalul 13-16 aprilie, când vor fi în general moderate cantitativ și predominant sub formă de ninsoare.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0