Prima paginăSocial

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Dimensiune text

Următoarea săptămână va fi caracterizată de o vreme cu temperaturi minime foarte scăzute în continuare, după care sunt așteptate zile cu maxime termice în creștere semnificativă, în timp ce precipitații se vor semnala în cantități reduse în următoarea perioadă, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 15 – 28 februarie, publicată luni.

În Moldova, prima săptămână va fi caracterizată în mare parte de o vreme deosebit de rece, cu variații ale temperaturii aerului de la o zi la alta, astfel maximele vor fi cuprinse în medie între -2 și 2 grade, iar media minimelor se va situa între -12 și -4 grade, cu cele mai scăzute valori în nopțile de 16, 17, 19 și 20 februarie, când local va fi ger. Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creștere, medii ale maximelor de 6 – 8 grade și ale minimelor de -2 – 0 grade, dar din 24 februarie se va răci din nou, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 4 grade, iar cea a celor nocturne va fi de -6 – -4 grade. Temporar se vor semnala precipitații slabe în cea mai mare parte a intervalului.

La munte, în primele două zile ale intervalului, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi diurne în medie de -10 – -8 grade și cu nopți geroase, valori nocturne medii de -16 – -14 grade. Apoi, până la sfârșitul primei săptămâni se va încălzi semnificativ, astfel media maximelor va tinde spre 0 grade, iar cea a minimelor spre -6 grade. Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi apropiate de normalul perioadei, maxime medii de până la 2 – 4 grade și minime în medie de -4 – -2 grade, dar din 25 februarie se va răci ușor, astfel media valorilor diurne va tinde spre 0 grade, iar cea a celor nocturne spre -6 grade. Temporar se vor semnala precipitații, în general slabe cantitativ, în cea mai mare parte a intervalului.

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0