Temperaturile maxime vor fi în general pozitive în următoarele două săptămâni, în timp ce precipitații slabe sunt așteptate mai ales spre finalul primei jumătăți a intervalului, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 14 decembrie – 27 decembrie, publicată luni.
În Moldova, în general, pe parcursul întregului interval de prognoză, media temperaturilor maxime va fi apropiată de cea normală specifică perioadei de referință, aceasta urmând a se încadra între 2 și 5 grade, cu cele mai mici valori în intervalul 16-20 decembrie și din nou spre finalul celei de a doua săptămâni. Regimul termic nocturn nu va avea variații semnificative, astfel minimele vor fi cuprinse în medie între -2 și 1 grad (peste normele climatologice), cu posibilitatea unor valori mai scăzute (și sub -4 grade) în nopțile din perioada 22-25 decembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, slabe cantitativ, va fi în creștere în intervalul 20-27 decembrie, dar burniță și ploi slabe se pot semnala, trecător, și în prima săptămână de prognoză.
La munte, prima săptămână va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 1 și 4 grade și cea a minimelor între -4 și 2 grade. Ulterior, pe parcursul celei de a doua săptămâni, va avea loc un proces de răcire treptată, astfel încât valorile diurne vor scădea spre medii de -2 – 0 grade, iar cele nocturne spre medii de -6 – -4 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, în general slabe cantitativ, va fi în creștere în intervalul 21 – 27 decembrie.
COMENTARII