Articol publicat în data de: lun, 08 Aug 2016



Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

 

prognoza-meteo-680x365Vremea va fi în general caldă, în intervalul 8 – 21 august, la nivelul întregii ţări, cu zile mai răcoroase, în schimb, la sfârşitul primei săptămâni, când există şi posibilitatea apariţiei de precipitaţii, relevă o prognoză a Administraţiei Naţionale de Meteorologie, publicată luni.

În Moldova, în primele două zile ale intervalului, valorile termice se vor situa în general în jurul normelor specifice acestei perioade din an, respectiv temperaturi medii diurne de 28 – 30 de grade şi nocturne de 15 – 16 grade. În data de 10 august va avea loc o uşoară încălzire, iar media temperaturilor maxime va urca spre 32 de grade, în timp ce media minimelor se va menţine la valori de 15 – 16 grade. Începând cu data de 11 august, vremea se va răcori semnificativ, astfel că până sâmbătă, 13 august, se vor înregistra temperaturi sub cele climatologic specifice pentru a doua decadă a lunii august, media maximelor coborând de la o valoare de 30 de grade spre 24 – 25 de grade. Temperaturile nocturne vor scădea de la valori medii de 16 grade până spre 13 – 14 grade spre sfârşitul primei săptămâni. Ulterior, până la finalul celei de-a doua săptămâni de prognoză, variaţiile termice de la o zi la alta nu vor mai fi notabile şi se vor înregistra valori apropiate de norme, media maximelor fiind de 26 – 29 de grade, iar a minimelor de 14…15 grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat pe 11 şi 12 august, când se vor semnala averse şi descărcări electrice, iar izolat se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. În celelalte zile ale intervalului de prognoză, probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată va fi redusă.

În Dobrogea, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de un regim termic normal pentru această perioadă a anului, cu medii ale temperaturilor maxime de 29 – 30 de grade şi ale celor minime de 18 – 20 de grade. O uşoară încălzire, spre o medie de 31 – 32 de grade a valorilor diurne, va avea loc în zilele de 10 şi 11 august, când şi minimele vor urca spre aproximativ 21 de grade. În intervalul 12 – 14 august, vremea se va răcori, urmând ca valorile medii diurne să se situeze între 26 şi 28 de grade, iar cele minime nocturne să scadă spre 16 – 17 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză, variaţiile termice de la o zi la alta vor fi nesemnificative, urmând a se înregistra valori medii diurne de aproximativ 28 de grade şi minime de 17 – 18 grade. Ploi pe arii restrânse, în general slabe cantitativ, sunt prognozate pentru datele de 12 şi 13 august, iar în celelalte zile ale intervalului de prognoză probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată va fi redusă.

La munte, în primele trei zile ale intervalului, valorile de temperatură se vor situa în general în jurul celor normale climatologic, cu o medie diurnă regională de 18 – 20 de grade. Temperaturile minime vor fi, în medie, de 10 – 11 grade. În perioada 11-13 august, regimul termic va marca o scădere semnificativă, iar maximele diurne vor scădea spre o medie de 14 grade în data de 13 august, când şi minimele nocturne vor coborî spre aproximativ 6 grade. În zilele următoare (14 şi 15 august), vremea se va încălzi uşor, iar în intervalul 16 – 21 august nu vor fi variaţii notabile, media temperaturilor diurne se va menţine în jurul a 18 grade, iar cea a minimelor nocturne va fi de 9 – 10 grade. În prima săptămână de prognoză, zilnic, vor fi averse, dar pe 11 şi 12  august acestea se vor semnala pe arii mai extinse şi vor fi, punctiform, importante cantitativ. În cea de-a doua săptămână, ploi de scurtă durată, slabe cantitativ, vor fi doar pe suprafeţe restrânse.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close