Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Dimensiune text

 

 

Regimul termic va fi caracterizat de o răcire semnificativă în următoarele două săptămâni, cu valori sub cele normale pentru această perioadă, în timp ce probabilitatea de apariție a precipitațiilor  va fi mai ridicată în prima parte a săptămânii viitoare, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 12 – 26 noiembrie, publicată luni.

În Moldova, în prima zi, media valorilor termice diurne se va situa în jurul valorii de 11 grade, însă, ulterior, vremea se va răci, astfel că la finalul primei săptămâni media regională se va situa sub normalul perioadei și nu va mai depăși 5 grade. În a doua parte a intervalului sunt prognozate maxime, în medie, de 1 – 2 grade, ce vor caracteriza o vreme rece. În ceea ce privește minimele termice, tendința generală va fi de scădere, de la o medie a acestora de 2 – 4 grade, până spre valori negative în jur de -3 grade, începând din 21 noiembrie. Probabilitatea pentru precipitații pe arii mai extinse și însemnate cantitativ va fi mai ridicată în intervalul 18-22 noiembrie, iar în rest, acestea vor fi doar slabe și trecătoare.

La munte, în primele două zile ale intervalului, vremea se va menține caldă pentru această perioadă, cu maxime în medie de 8 – 10 grade și minime pozitive, în jur de 2 grade. Răcirea estimată pentru perioada 14-18 noiembrie va aduce regimul termic în limite normale, respectiv o medie a valorilor maxime de 1 – 2 grade și minime ce vor coborî spre o medie între -4 și -5 grade. În a doua jumătate a intervalului, vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit, cu maxime ce vor oscila, în medie, între -4 și -2 grade și minime la nivelul zonei montane în jur de -8 grade. Vor fi precipitații slabe în zilele de 14 și 15 noiembrie și după data de 18 noiembrie.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0