Cum se pot cumpăra locuințele ANL

Cum se pot cumpăra locuințele ANL

 

 

Romașcanii care locuiesc cu chirie în blocurile construite de ANL le pot cumpăra. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi dezbătut în ședința de Consiliu Local de pe data de 30 mai. Locuinţele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate, se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă către acelaşi titular şi/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condiţiile legii, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului.

„Prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 152/1998 au fost detaliate tehnic operațiunile necesare privind procedura de vânzare-cumpărare cu plata integrală și cu plata în rate a locuințelor de tip ANL, modul de calcul al valorii și destinația sumelor încasate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra acestor imobile. În acest moment, pe raza municipiului Roman se află un număr de 12 blocuri de locuințe construite în regim ANL, repartizate tinerilor în vederea închirierii conform prevederilor Legii nr. 152/1998. Având în vedere că, în prezent, există mai multe solicitări din partea chiriașilor pentru cumpărarea locuințelor de tip ANL, este necesară aprobarea unui regulament de vânzare a acestor locuințe, care să asigure aplicarea unui cadru juridic unitar care să guverneze aceste înstrăinări”, se arată în proiectul de hotărâre înaintat dezbaterii consilierilor locali, proiectul integral putând fi consultat la următoarea adresă: https://primariaroman.ro/wp-content/uploads/2019/05/2019-05-24-011-aprobare-regulament-vanzare-locuinte-ANL_compressed.pdf.

Tot în ședința de Consiliu Local de pe 30 mai, consilierii locali vor supune dezbaterii și vânzarea unui apartament ANL din Vasile Lupu, mai exact un apartament cu o cameră, de 33,84 metri pătrați, pentru suma de 84.610,4 lei, la care se va adăuga TVA prevăzut de lege.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0