Cum au votat romașcanii după ’89 la alegerile prezidențiale

Cum au votat romașcanii după ’89 la alegerile prezidențiale

 

Duminică, 10 noiembrie, românii sunt chemați la urne pentru a opta oară după 1989 pentru a-și alege președintele. Pe 10 noiembrie va avea loc primul tur de scrutin, iar în cazul în care niciunul dintre candidați nu va întruni 50% plus unul dintre voturile valabil exprimate, câștigătorul alegerilor va fi desemnat prin organizarea unui al doilea tur de scrutin, peste două săptămâni.

Favoriți pentru accederea în turul al doilea sunt dați președintele în funcție, Klaus Iohannis, candidatul PNL, precum și candidatul PSD, fostul premier Viorica Dăncilă, candidatul USR-Plus Dan Barna și independentul Mircea Diaconu, susținut de PRO România și ALDE. În total, 14 candidați se vor afla pe 10 noiembrie pe buletinele de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale, care se vor desfășura în premieră, timp de trei zile pentru românii aflați în străinătate.

Ziarul de Roman vă prezintă cum s-au desfășurat, după 1989, alegerile prezidențiale în municipiul Roman și în județul Neamț.

Alegeri prezidențiale 1990 – 20 mai

Primele alegeri libere de după 1989 au fost câștigate la nivel național de candidatul FSN, Ion Iliescu, 85,07% din totalul de voturi exprimate, în timp ce contracandidații săi au obținut 10,64% – Radu Câmpeanu, PNL, respectiv 4,29% – Ion Rațiu, PNȚCD. În județul Neamț, Ion Iliescu a obținut 344.109 de voturi, adică 95,21%, față de doar 2,94% Radu Câmpeanu și 1,85% Ion Rațiu.

Alegeri prezidențiale 1992, Turul întâi – 27 septembrie

În turul întâi, alegerile prezidențiale s-au desfășurat în același timp cu alegerile parlamentare. În Neamț, alegerile au fost câștigate de Ion Iliescu (FDSN), care a obținut 186.613 de voturi, adică 59,15%, urmat de Emil Constantinescu (CDR) – 18,31%, Caius Traian Dragomir (FSN) – 7,58%, Gheorghe Funar (PUNR) – 6.91%, Mircea Druc (CI) – 4,54% și Ioan Mânzatu (PR) – 3,48%.

Alegeri prezidențiale 1992, Turul al doilea – 11 octombrie

În turul al doilea, Ion Iliescu avea să obțină în Neamț 236.043 de voturi (74,90%), în timp ce contracandidatul său, Emil Constantinescu, a primit în județ 79.083 de voturi (25,09%). La nivel național, alegerile aveau să fie câștigate de Ion Iliescu, acesta obținând 61,43% din totalul de voturi.

Alegeri prezidențiale 1996, Turul întâi – 3 noiembrie

În turul întâi, alegerile prezidențiale s-au desfășurat în același timp cu alegerile parlamentare. În Neamț, alegerile au fost câștigate de Ion Iliescu (PDSR), 138.153 de voturi, adică 41,64%, urmat de Petre Roman (USD) – 24,79%, Emil Constantinescu (CDR) – 19,52%, Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 7,35%, Gheorghe Funar (PUNR) – 1,81%, Tudor Mohora (PS) – 1,04%. În preferințele romașcanilor, primii au fost: Ion Iliescu, 16.195 de voturi, 35,35%; Petre Roman – 24,06%; Emil Constantinescu – 24,05%; Corneliu Vadim Tudor – 9,02%.

Alegeri prezidențiale 1996, Turul al doilea – 17 noiembrie

În turul al doilea, în județul Neamț, Ion Iliescu (PDSR), avea să obțină 187.720 de voturi (56,46%), în timp ce contracandidatul său, Emil Constantinescu (CDR), a obținut 43,53%. Ion Iliescu a fost preferat și de romașcani, 24.275 de voturi, în timp ce la Roman Emil Constantinescu a adunat în turul al doilea 21.753 de voturi, 47,26%. La nivel național, alegerile aveau să fie câștigate de Emil Constantinescu, acesta obținând 54,41% din totalul voturilor.

Alegeri prezidențiale 2000, Turul întâi – 26 noiembrie

În turul întâi, alegerile prezidențiale s-au desfășurat în același timp cu alegerile parlamentare. În Neamț, alegerile au fost câștigate de candidatul PDSR-PUR-PSDR, Ion Iliescu, care a obținut 132.855 din voturile nemțenilor, adică 45,54%, urmat de Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 28,35%, Theodor Stolojan (PNL) – 10,17%, Mugur Isărescu (independent) – 7,02, Petre Roman   (PD) – 3,55% și Teodor Meleșcanu (APR) – 2,21%.

Ordinea s-a menținut și în ceea ce privește votul romașcanilor: Ion Iliescu a obținut 15.990 din voturi, adică 40,73%, urmat de Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 30,38%, Theodor Stolojan (PNL) – 13,91%, Mugur Isărescu (independent) – 7,49, Petre Roman (PD) – 2,48% și Teodor Meleșcanu (APR) – 1,67%.

Alegeri prezidențiale 2000, Turul al doilea – 10 decembrie

În turul al doilea, în județul Neamț candidatul PDSR-PUR-PSDR, Ion Iliescu, a obținut 69,49% din voturi, în timp ce contracandidatul său, Corneliu Vadim Tudor (PRM), a obținut 30,50%. În municipiul Roman au fost menționate 24.973 de voturi pentru Ion Iliescu, 69,64%, și 10.884 pentru Corneliu Vadim Tudor, 30,36%. Ion Iliescu avea să câștige alegerile la nivel național, cu 66,83% din voturi.

Alegeri prezidențiale 2004, Turul întâi – 28 noiembrie

În turul întâi, alegerile prezidențiale s-au desfășurat în același timp cu alegerile parlamentare. În cursa prezidențială, candidatul Uniunii PSD+PUR, Adrian Năstase, obținuse în Neamț 46,58%, fiind urmat de candidatul Alianței „D.A.” PNL-PD, Traian Băsescu, cu 34,89% și de candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cu 12,18% din preferințele electoratului nemțean.

La Roman, pentru alegerea președintelui României au fost valabile 33.672 de voturi, din care pentru Traian Băsescu: 14.340 de voturi, adică 42,59%, în timp ce pentru Adrian Năstase fuseseră numărate 13.128 de voturi, adică 38,99%.

Alegeri prezidențiale 2004, Turul al doilea – 12 decembrie

În Neamț, candidatul Uniunii Naționale PSD+PUR, Adrian Năstase, a întrunit sufragiile a 44.910 alegători de la orașe și a 95.594 alegători de la sate, iar candidatul Alianței „Dreptate și Adevăr” PNL – PD a fost votat de 63.340 de alegători din mediul urban și de 52.960 de alegători de la sate. Adrian Năstase a obținut 54,71% din preferințele electoratului nemțean, iar Traian Băsescu – 45,29%. În municipiul Roman au fost valabile 33.124 de voturi, dintre care pentru Adrian Năstase – 14.694, iar pentru Traian Băsescu – 18.430 de voturi.

La nivel național, alegerile au fost câștigate de Traian Băsescu, acesta adunând 51,23% din voturi.

Alegeri prezidențiale 2009, Turul întâi – 22 noiembrie

În județul Neamț, primul tur al alegerilor prezidențiale a fost câștigat de candidatul PSD, Mircea Geoană, care a fost votat de 89.796 de nemțeni, primind, astfel, 37,64% din totalul voturilor valabil exprimate. Pe locul al doilea în preferințele nemțenilor s-a aflat președintele în funcție, Traian Băsescu, candidatul PDL, acesta fiind votat de 75.108 de persoane, adică de 31,48% din totalul celor care și-au exprimat în mod valabil voturile. Candidatul PNL, Crin Antonescu, și-a adjudecat 16,37% din voturile nemțenilor, primind 39.055 de voturi. Pe al patrulea loc în topul preferințelor cetățenilor din Neamț care s-au prezentat la urne s-a aflat Corneliu Vadim Tudor, acesta obținând 6,68% din voturi, de la 15.937 de persoane. Sorin Oprescu a obținut în Neamț un procent de 3,28% (7.835 de voturi), George Becali – 2,49% (5.940 de voturi), Remus Cernea – 0,58% (1.402 de voturi), Constantin Rotaru – 0,52% (1.242 de voturi), Eduard Gheorghe Manole – 0,34% (815 voturi), Ovidiu Cristian Iane – 0,26% (626 de voturi), Constantin Ninel Potârcă – 0,21% (522 de voturi), iar Hunor Kelemen – 0,11% (264 de voturi).

La Roman, din totalul de 29.494 de voturi valabil exprimate, Traian Băsescu a fost preferatul alegătorilor, obținând un procent de 32,66%. Pe locul al doilea în preferințele electoratului romașcan s-a aflat Mircea Geoană, cu 30,08% din voturi, iar pe locul al treilea – Crin Antonescu, cu 19,76% din voturi. Corneliu Vadim Tudor a obținut 5,66% din voturile romașcanilor, el fiind urmat de Sorin Oprescu (5,52%) și de George Becali (2,63%).

Alegeri prezidențiale 2009, Turul al doilea – 6  decembrie

În județul Neamț, Traian Băsescu a fost învins de Mircea Geoană, la o diferență de aproximativ 8.000 de voturi. Astfel, 48,42% dintre nemțeni l-au votat pe Traian Băsescu, iar 51,57% l-au preferat pe Mircea Geoană. La Roman, Traian Băsescu a primit 51,5% din totalul voturilor valabil exprimate. La nivel național, alegerile aveau să fie câștigate de Traian Băsescu, acesta adunând 50,34% din voturi.

Alegeri prezidențiale 2014, Turul întâi – 2 noiembrie

În turul I, favoritul romaşcanilor a fost Victor Ponta, candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC întrunind 11.064 de voturi, adică 40,99% dintre voturile valabil exprimate. Locul al doilea i-a revenit lui Klaus Iohannis, liderul ACL (PNL-PDL) fiind votat de 5.928 de romaşcani, adică de 21,96% dintre cei care au mers la vot. Pe locul al treilea s-a clasat Elena Udrea. Deputatul de Roman a fost votat de mai puţin de 4.000 de romaşcani (3.986 de voturi), adică de 14,77% dintre votanţi. Pe următoarele locuri s-au clasat: Călin Popescu Tăriceanu – 6,67% (1.800 de voturi), Monica Macovei – 4,84% (1.305 voturi), Corneliu Vadim Tudor – 4,42% (1.192 voturi), Dan Diaconescu – 3,02% (814 voturi), Teodor Meleşcanu – 1,51% (408 voturi), William Brînză – 0,59% (160 de voturi), Gheorghe Funar – 0,58% (157 de voturi) , Kelemen Hunor – 0,26% (71 de voturi), Cristian Rotaru – 0,21% (57 de voturi), Mirel Amariţei – 0,11% (30 de voturi) şi Zsolt Szilagyi – 0,06% (17 voturi). Alte 837 de voturi au fost nule.

La nivelul judeţului, Victor Ponta a obţinut 110.394 de voturi, fiind preferat de 49,41% dintre alegătorii nemţeni. Klaus Iohannis a fost votat de 22,65% dintre alegători (50.604 voturi) , iar pe locul trei s-a clasat Elena Udrea, care a fost votată de 7,26% dintre cei care au trecut, duminică, pe la urne. Pe următoarele locuri au fost: Corneliu Vadim Tudor – 4,72% (10.551 de voturi), Călin Popescu-Tăriceanu – 4,54% (10.158 de voturi), Dan Diaconescu – 4,23% (9.467 de voturi), Monica Macovei – 3,66% (8.185 de voturi), Teodor Meleşcanu – 1,15% (2.572 de voturi), William Brînză – 0,78% (1.753de voturi), Gheorghe Funar – 0,52% (1.178 de voturi), Kelemen Hunor – 0,40% (899 de voturi), Constantin Rotaru – 0,38% (860 de voturi), Zsolt Szilagyi – 0,13% (291 de voturi) şi Mirel Amariţei – 0,10% (245 de voturi).

Alegeri prezidențiale 2014, Turul al doilea – 16 noiembrie

În turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis a câştigat alegerile la Roman, la diferenţă de 326 de voturi faţă de contracandidatul său, Victor Ponta. Candidatul ACL a fost votat de 15.490 de romaşcani, iar Victor Ponta a fost votat de 15.164 de alegători.

Rezultatul din Neamţ l-a dat câştigător pe social-democratul Victor Ponta cu un scor de 54,95%, în faţa lui Klaus Iohannis, care a fost votat de 45,05% din cei care s-au prezentat la urne. Victor Ponta a primit încrederea a 141.360 de nemţeni, în timp ce contracandidatul său a fost votat de 115.868 de alegători, iar alte 4.408 de voturi au fost nule. S-au prezentat la urne în Neamţ 261.636 de persoane, din cei 472.534 de alegători înscrişi pe listele electorale permanente, procentul de prezenţă înregistrat fiind de 55,37%.

La nivel național, alegerile au fost câștigate de Klaus Iohannis, candidatul PNL, susținut de ACL, cu 54,43% din voturi.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0